Cătălin Drulă, preşedintele USR afirmă miercuri că Guvernul PNL-PSD a adoptat legea cosmetizării pensiilor speciale, şi că ”jalonul din PNRR nu a fost atins azi, pentru că el spune clar: pensiile speciale trebuie eliminate şi trecute pe contributivitate ca la toţi oamenii care muncesc şi plătesc taxe”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”PNL şi PSD iau în braţe privilegiaţii României şi ignoră tot restul populaţiei. Se laudă că fac reforma pensiilor speciale, dar în realitate nu au făcut nimic. Ministrul Budăi i-a asigurat azi pe românii care muncesc onest că pensiile speciale vor fi în continuare de şapte ori mai mari decât ale lor. Jalonul din PNRR nu a fost atins azi. El spune clar: pensiile speciale trebuie eliminate şi trecute pe contributivitate ca la toţi oamenii care muncesc şi plătesc taxe”, a scris liderul USR pe Facebook.

Potrivit lui Drulă, ”lejeritatea cu care PNL şi PSD stau în faţa românilor şi mint de îngheaţă apele este înfricoşătoare, la fel şi dispreţul pe care îl au faţă de oameni”.

”Astăzi, PNL şi PSD au pus în pericol banii României din PNRR, cel mai mare program de investiţii şi reforme din ultimii 33 de ani. Am încredere că Comisia Europeană nu va închide ochii la această nedreptate”, mai spune liderul USR.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că după aprobarea proiectul de lege care vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu nicio pensie nu va mai depăşi venitul în calcul, menţionând că la baza de calcul nu vor mai fi luate în calcul veniturile care nu au caracter permanent, referindu-se la primele care se acordau în ultimele şase luni sau la drepturile salariale din ultima lună.

Conform proiectului, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, indiferent de vârstă, dar care au cel puţin 25 de ani vechime realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la cerere şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul, însă cuantumul pensiei nete nu poate fi mai mare decât 100% din media veniturilor nete aferente bazei de calcul.

Practic, nicio pensie de serviciu nu va putea să mai depăşească salariul primit în perioada activă, iar pensiile care sunt deja în plată se vor recalcula pentru a respecta noul principiu şi pentru a elimina inechităţile între beneficiarii care sunt deja în plată şi viitorii pensionari”, a precizat Ministerul Muncii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.