Ministrul demisionar al Transporturilor Cătălin Drulă a afirmat că domeniul feroviar a suferit enorm din lipsă de investiţii, precizând că a făcut tot ce se putea face în condiţii financiare dificile şi cu un premier "ostil" acestui domeniu. El a susţinut că CFR "nu a mai văzut şină nouă de 15 ani".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Aş vrea să vorbesc şi despre domeniul feroviar, un domeniu care a suferit enorm din lipsă de investiţii, complet decapitalizat, cu şinele lăsate în paragină şi vagoanele şi locomotivele la fel, şi am muncit foarte mult ca să, o dată, să facem ce se poate în condiţii financiare absolut dificile şi cu un premier ostil domeniului feroviar. Repet, un premier complet ostil domeniului feroviar”, a declarat Cătălin Drulă, marţi, într-o conferinţă de presă. 
 
El a precizat de ce nu cumpără locomotive CFR Călători. 
 
"Lumea întreabă de ce nu cumpără CFR Călători locomotive. E simplu, pentru că am preluat această companie cu 600 de milioane datorii la furnizori privaţi şi 600 de milioane la stat şi în propunerile mele de a aloca suficiente sume pentru compensaţie, de a depune, în sfârşit am reuşit cu enorme negocieri în spate şi presiuni să avem acel memorandum ca să depunem ajutorul de stat, nici pe acela nu îl voia, deşi toate ţările din Europa şi-au ajutat industriile feroviare, Germania recent a injectat 12,5 miliarde de euro”, a explicat ministrul demisionar al Transporturilor. 
 
El a adăugat că vor fi peste 100 de kilometri de cale ferată modernizaţi. 
 
"Vor fi peste 100 de kilometri înlocuiţi, asta înseamnă şi cale ferată la 120 de kilometri pe oră, unde era de 30 de kilometri pe oră, spre exemplu între Buzău şi Făurei sunt 40 de kilometri, 60 de milioane de lei, lucrările se desfăşoară pe cinci luni. A început în iulie, se termină în decembrie”, a transmis Drulă.
 
El a afirmat că CFR nu a mai văzut şină nouă de 15 ani. 
 
"Ştiţi cum se vorbeşte în acest minister? Nu a mai văzut CFR-ul şină nouă de 15 ani. Trebuie să spunem şi publicului ca să înţeleagă de ce se merge cum se merge pe calea ferată”, a mai declarat Cătălin Drulă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.