Medicul Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei ATI nou-născuţi de la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti, a afirmat, în legătură cu proiectul heliportului, că acum se finalizează partea de management şi a explicat că este vorba de o ”casă pe spital”, care se ocupă de managementul heliportului şi care are multe utilităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cătălin Cîrstoveanu a fost întrebat, joi, la Medika TV, despre proiectul heliportului de la ”Marie Curie”. 
 
“Am primit un boost după o perioadă de întrerupere în care nu înţelegeam de ce s-a întrerupt. Înţeleg şi colegii mei, să îţi troncăne tot timpul pe tavanul spitalului, când ai pacienţi, să dea cu picamărul, să caute fierul beton. A fost o perioadă foarte grea. Acum sunt la lucru, termină partea de management, este o casă pe spital care se ocupă de managementul heliportului, cu multe utilităţi acolo. O să şi angajăm pentru că Ministerul Sănătăţii spune că el suportă financiar cheltuielile legate de managementul heliportului, ceea ce este foarte important pentru noi”, a explicat Cătălin Cîrstoveanu. 
 
El a precizat că deocamdată nu este nimeni angajat la heliport. 
 
“Nu este angajat nimeni, este un manager de heliport şi cu pompierii locali. Ei vor fi angajaţi probabil cu contract acolo. Asta se va face. Ei spun că termină repede. Este un manager la orice decolare şi orice aterizare. (...) Pentru noi este simplu, avem toate utilajele. Avem camerele puse acolo. Noi suntem pregătiţi, liftul este pregătit, este un lift nou, special dedicat pentru acest lucru”, a adăugat Cătălin Cîrstoveanu. 
 
El a mai fost întrebat de ce este importat ca Spitalul ”Marie Curie” să aibă heliport. 
 
“Noi am plecat de la un deces. Un elicopter a aterizat la Bănesa şi pacientul de la Băneasa a fost preluat de o ambulanţă. Ştiam că pacientul este foarte critic şi eram mai mulţi doctori care aşteptam să vină pacientul. A murit în salvare fiind cu medicul pe telefon, a murit în braţele lui pe ambulanţă, fără să poată să îi facă ceva. Şi ne-am gândit, un sfert de oră mai devreme era o viaţă. Există şi astfel de situaţii”, a povestit Cătălin Cîrstoveanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.