Carmen Uscatu, de la Asociaţia Dăruieşte Viaţă, a declarat că sunt unele companii care se tem să facă sponsorizări, de frica statului care le-ar putea face rău, dar a dat asigurări că acest lucru nu se întâmplă, că niciuna dintre cele peste 7.800 de companii care s-au implicat în proiect, de-a lungul anilor nu a întâmpinat astfel de probleme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Carmen Uscatu a declarat, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, că la început, Asociaţia Dăruieşte Viaţă s-a adresat companilor, pentru că potenţialul lor e unul mare.

”La început noi ne-am adresat companiilor, pentru că acolo potenţialul este foarte mare. Era, la momentul respectiv, 400 milioane de euro, anual. Practic, dacă toate companiile ar da, şi acum sunt încă puţine companii care dau, procentul e undeva până în 30 la sută”, a declarat Uscatu.

Acum, companiile au posibilitatea să facă sponsorizări prin intermediul on-line-ului, dau unele sunt rezervate.

”Birocraţie nu e pentru că noi am creat un instrument prin care companiei îi ia 2 minute să facă o sponsorizare.Site-ul nostru, dăruieşteviaţă.ro, intri acolo, bagi CUI-ul companiei şi datele se generează automat, introduci e-malul şi semnezi on-line contractul de sponsorizare şi îl primeşti automat pe e-mail, trebuie doar să mai faci transferul bancar. Cred că încă sunt companii care nu ştiu, cred că încă mai sunt companii care se tem că dacă dau, statul le va... nu ştiu, va veni Curtea de Conturi şi le va face ceva. Nu le va face nimic. Noi avem peste 7.800 de companii care ne-au sponsorizat până acum şi o fac în continuare şi o fac trimestrial, unele dintre ele, şi nu li se întâmplă nimic rău. Din contră, banii lor se duc într-un proiect în care există transparenţă, sunt auditaţi şi sunt proiecte care generează schimbarea de care vorbeam”, a mai declarat Carmen Uscatu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.