Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, se află, vineri, în judeţul Maramureş, în zonele afectate de inundaţiile din ultimele zile. La Săliştea de Sus, viitura a generat o alunecare de teren care a afectat peste 40 de case, unele fiind inundate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Carmen Dan a participat, vineri, la şedinţa Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă din Săliştea de Sus, judeţul Maramureş, unde o alunecare de teren a afectat peste 40 de case.

”În urma discuţiilor cu autorităţile locale s-a stabilit ca până marţi să fie finalizat procesul de evaluare a pagubelor, astfel încât, în cel mai scurt timp, să se asigure măsuri de sprijin pentru comunitate de la nivelul Consiliului Judeţean Maramureş. Ministrul de Interne a fost informat de către cetăţenii din localitate că pompierii au fost toată noaptea de miercuri spre joi alături de populaţie în teren şi astfel au fost limitate efectele viiturii, nefiind înregistrate pierderi de vieţi omeneşti sau animale”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne.

Sursa citată a precizat că ministrul Carmen Dan se va deplasa şi în localitatea Şomcuta Mare, unde urmează să fie extins punctul de lucru al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă prin operaţionalizarea capacităţii de prim-ajutor SMURD, care va deservi o comunitate de aproximativ 24.000 de locuitori.

În ultimele zile, MAI a avut pregătiţi peste 5.000 de oameni pentru intervenţiile în teren în sprijinul comunităţilor afectate de ploile abundente şi inundaţii.

IGSU a precizat, vinery dimineaţă, că peste 3.200 de pompieri au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 22 de localităţi din şase judeţe, unde s-au înregistrat efecte ale poilor torenţiale şi viiturilor.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.