Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Caraş-Severin după ce a agresat un altul, lovindu-l de mai multe ori cu un par în cap, agresiunea având loc pe o stradă din Reşiţa. Victima a fost transportată la spital şi are nevoie de îngrijiri medicale, anchetatorii afirmând că i-a fost pusă viaţa în pericol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. 
 
„În data de 20.01.2023, în jurul orei în jurul orei 18.30, în timp ce afla pe Aleea Galaţi din municipiul Reşiţa, numitul M.R. a fost agresat fizic de o persoană de sex masculin, respectiv numitul P.D.F. care, folosind un par din lemn, l-a lovit în mod repetat în zona capului, precum şi în alte zone ale corpului, până în momentul în care persoana vătămată şi-a pierdut cunoştinţa, viaţa victimei fiind pusă în pericol, acesta necesitând un număr de 50 de zile îngrijiri medicale în cazul evoluţiei favorabile”, a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
 
Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Caraş – Severin, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.