Plenul Camerei Deputaţilor a votat, vineri, în calitate de for decizional, cu 246 de voturi ”pentru” şi 22 care nu au votat, Proiectul de Lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.
Proiectul de lege are ca obiect reglementare instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin, desfăşurată în perioada 1 martie - 31 decembrie 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, în scopul compensării parţiale a pierderilor generate de creşterea costurilor îngrăşămintelor şi combustibililor.
Ajutorul de stat prevăzut la art.1 alin.(1) se acordă beneficiarilor, crescători de suine, pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare deţinută de beneficiar în perioada 1 martie - 31 decembrie 2026, în funcţie de categoriile de suine, respectiv, suine la îngrăşat şi/sau animale de reproducţie, respectiv scroafe şi/sau scrofiţe montate, cu scopul de a menţine activitatea economică.
Valoarea totală ce poate fi acordată pentru întreprinderea care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 11.540.120 euro ,echivalentul în lei al sumei de 58.800.373,436 mii lei, şi se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2026.




























