Între 1.500 şi 1.700 de oameni din trei sate ale comunei Lopătari, judeţul Buzău, sunt izolaţi în urma unei alunecări de teren masive care a distrus drumul comunal. Spre casele oamenilor din satele Terca, Ploştina şi Luncile se poate ajunge doar pe jos.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabi Cozma, miercuri dimineaţă, o comisie constituită prin ordin al prefectului se deplasează în comuna Lopătari unde, în ultimele ore, o alunecare de teren a afectat suprafaţa de rulare pe DC 159, în punctul Malul cu Sare.

”Ca urmare a evenimentului, circulaţia auto între satele Luncile şi Terca a fost restricţionată, traficul în zonă desfăşurându-se exclusiv pietonal. Forţele coordonate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Lopătari se află la faţa locului şi acţionează pentru remedierea problemelor şi reluarea traficului auto”, a declarat Gabi Cozma.

Potrivit primarului comunei Lopătari, Vasile Lefter, din cauza surpării drumului, sunt izolaţi între 1.500 si 1.700 de oameni din satele Terca, Ploştina si jumătate din satul Luncile. 

”E un crater total, e o alunecare străveche şi se activează mereu. Am investit în ultimii ani miliarde de lei vechi. Un deviz estimativ pentru două puncte din Lopătari unde sunt alunecări şi trebuie ample lucrări costă 35 de miliarde de lei vechi. Nu o să dispunem niciodată de aceşti bani. În acest moment sunt izolaţi 1500-1700 de oameni. Încercăm să găsim soluţii pentru ca măcar 2-3 ore pe zi să se poată circula, iar oamenii să treacă acest drum să meargă la magazine, în centrul comunei, la oraş, unde au nevoie. Aşteptăm şi comisia de la Prefectură să vedem ce soluţii identifică şi ei”, a declarat primarul din Lopătari, Vasile Lefter.



 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.