DSP Buzău a declarat focar de coronavirus la Secţia Ojasca a Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca unde patru angajaţi au fost confirmaţi cu coronavirus, dar şi o pacientă. Mai sunt aşteptate rezultatele a 44 de teste.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Direcţia de Sănătate Publică Buzău a declarat focar de infecţie cu SARS-Cov2 la Secţia Ojasca a Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, unde au fost înregistrate 5 cazuri de îmbolnăvire”,  a transmis, vineri, DSP Buzău, printr-un comunicat de presă.

La nivelul judeţului Buzău există 12 focare active de coronavirus la diverse instituţii şi societăţi comerciale. Cel mai mare număr de persoane infectate provin de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului şi de la Direcţia de Sănătate Publică Buzău.

De asemenea, doi buzoieni care erau infectaţi cu Covid-19 au murit în ultimele 24 de ore. Este vorba despre o femeie de 65 de ani, internată în Spitalul Judeţean Buzău, care suferea de diabet şi de un bărbat de 55 de ani care  era internat în Capitală la Spitalul „Victor Babeş” care nu avea, potrivit aparţinătorilor, comorbidităţi cunoscute.

La Buzău au fost identificate în ultimele 24 de ore 30 de cazuri noi de îmbolnăvire cu SARS—Cov2 la persoane cu vârste între 21 şi 69 de ani care au fost internate în spitale din Buzău, Râmnicu Sărat şi Bucureşti. Astfel, numărul buzoienilor confirmaţi Covid-19 de la debutul pandemiei a ajuns la 913 din care 550 s-au vindecat, iar 26 au decedat.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.