Bugetul municipiului Constanţa a fost aprobat în cadrul şedinţei de vineri a Consiliului Local, acesta fiind de aproape 1,5 miliarde de lei, înregistrându-se creşteri la bugetele pentru dezvoltare, învăţământ şi sănătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a afirmat că bugetul a fost adoptat cu unanimitate de voturi. 
 
"Astăzi am făcut un pas crucial spre Constanţa viitorului din mai multe puncte de vedere. Bugetul pentru anul 2022 a fost adoptat în şedinţa de Consiliu Local cu unanimitate de voturi, fără scandal şi fără discuţii inutile. Am conlucrat cu toţi consilierii locali, indiferent de culoarea politică, şi am reuşit să acţionăm ca o echipă spre binele Constanţei. Este un pas esenţial spre normalitate şi spre adoptarea mecanismelor de lucru ale unei societăţi cu adevărat sănătoase, în care ne dorim cu toţii să trăim”, a transmis edilul, printr-un comunicat de presă. 
 
El a menţionat că bugetul este unul echilibrat, concentrat pe dezvoltare. 
 
"Este un buget echilibrat, concentrat îndeosebi pe dezvoltare, în ciuda faptului că pragul cheltuielilor de funcţionare a rămas destul de ridicat. Astfel, ne bazăm pe banii din fondurile europene, pentru că, momentan, aceştia reprezintă singura sursă de dezvoltare. Vom continua drumul început anul trecut prin proiecte de infrastructură şi investiţii majore în principalele domenii de activitate. Sistemul sanitar, educaţia, transporturile şi sectorul cultural, toate vor primi mai mulţi bani în acest an faţă de anul precedent”, a afirmat Vergil Chiţac.
 
Astfel, bugetul general este în creştere cu peste 21 de procente faţă de cel de anul trecut, fiind de 1.457.944.000 lei. 
 
Primăria Constanţa a precizat că bugetul de dezvoltare a crescut cu peste 744% faţă de anul trecut. 
 
"Prioritate la alocarea fondurilor pentru investiţii au avut proiectele cu finanţare nerambursabilă şi proiectele de investiţii aflate în continuare. Proiectele de investiţii finanţate din fonduri europene nerambursabile acoperă o plajă mare de domenii gestionate de Primăria Municipiului Constanţa: clădirile şi dotările unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, clădirile şi dotările unităţilor sanitare cu paturi, reabilitare obiective turistice şi amenajare spaţii publice pentru recreere, digitalizare, eficienţă energetică, mobilitate urbană, infrastructură. Pentru următoarea perioadă de finanţări europene au fost prevăzute sume pentru realizarea documentaţiilor tehnico-economice aferente proiectelor propuse, astfel încât la deschiderea liniilor de finanţare, Primăria Constanţa să fie pregătită pentru a depune documentaţia”, se arată în comunicatul Primăriei. 
 
Sursa citată a menţionat că bugetul pentru învăţământ creşte, de asemenea, cu peste 84 de procente faţă de cel de anul trecut. 
 
"S-au alocat 172.363.000 lei, reprezentând 11,82% din totalul cheltuielilor. Finanţarea unităţilor de învăţământ va fi asigurată anul acesta din două surse: finanţarea de bază de la bugetul de stat şi finanţarea complementară din veniturile proprii ale bugetului local. Se vor aloca fonduri pentru lucrări de reabilitare, modernizare şi dotare a unităţilor de învăţământ, dar şi pentru burse de performanţă, sociale, de merit şi de studio”, se mai precizează în comunicat. 
 
O creştere înregistrează şi bugetul pentru sănătate. 
 
"Bugetul pentru sănătate, în creştere cu 473% faţă de 2021, în valoare de 89.009.000 lei, cuprinde sumele necesare pentru salariile cadrelor medicale, medicamentelor şi materialelor sanitare pentru cabinetele medicale din şcoli, fonduri necesare dotării şi funcţionării Centrului de vaccinare de la Pavilionul Expoziţional Constanţa, pentru reparaţii şi reabilitare Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, dar şi pentru crearea spitalului modular pentru consolidarea capacităţii medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, în contextul Covid 19. Sunt cuprinse, totodată, sumele necesare elaborării documentaţiei tehnico-economice pentru construirea şi dotarea Spitalului municipal policlinic”, mai menţionează comunicatul Primăriei Constanţa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.