Ministrul Muncii Marius Budăi, întrebat luni, în briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, de ce până acum oficialii au susţinut că nu pot introduce prin Ordonanţă de Urgenţă o prevedere conform căreia salariile din educaţie să fie raportate la salariul mediu brut la nivel naţional, după care o prevedere similară apare totuşi într-un astfel de act normativ, a explicat că nici acum nu sunt prevăzute drepturi viitoare, ci se prevăd ”un avans şi un principiu”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
„Spun eu, pe tehnică legislativă. După cum am spus, principiul clar a fost agreat de coaliţie prin acele acte succesive, prezenţa în primul rând în nota de fundamentare. Ieri, în cadrul discuţiilor cu sindicatele, în preambulul Ordonanţei de Urgenţă, deci în cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă am reintrodus acest principiu. Între timp, au fost câteva discuţii clarificatoare din punct de vedere al jalonului cu salarizarea din PNRR, pentru că avem şi alte aspecte pe care trebuie să le îndeplinim prin angajamentele asumate de România în faţa Comisiei Europene. Am explicat ceea ce se întâmplă, că este o promisiune, un avans ulterior cu ceea ce vom discuta cu grila de salarizare de la 1 ianuarie. De asemenea, s-a găsit o posibilitate ca, prin cadrul Ministerului de Justiţie să fie justificată, până la urmă, urgenţa, că este o urgenţă, iar urgenţa trebuie să fie justificată astfel încât documentul să aibă şi acea linie de constituţionalitate”, a explicat Marius Budăi.
De asemenea, întrebat de ce nu s-a găsit această soluţie decât după trei săptămâni de grevă, ministrul a explicat că „a fost un parcurs, un dialog” şi că important este parcursul pe care elevii îl vor avea în viitorul apropiat şi importantă este încheierea anului şcolar.
Pe de altă parte, întrebat dacă nu a fost clar de la început că era o urgenţă, ministrul Muncii a explicat din nou că nu se pot prevedea, într-o lege, drepturi viitoare. 
„Ceea ce am spus la început, că nu poţi să prevezi într-o lege drepturi viitoare, nu se prevede. Nici acum nu se prevăd, se prevăd un avans şi un principiu. (...) Am mai vorbit şi de asumare: dacă asta a reprezentat o dungă roşie ca să ieşim din această situaţie şi să rezolvăm problema copiilor României, da, această coaliţie politică şi-a asumat acest lucru”, a adăugat Budăi. 
În acelaşi briefing de presă, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a explicat că la art. III, alineatul 2) stipulează principiul de plecare a grilei în învăţământ, de la salariul mediu brut.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.