Capitala a devenit miercuri al treilea oraş din România care se alătură iniţiativei „HPV Free City”, proiect iniţiat de Federaţia Tinerilor din Cluj, care îşi propune să transforme prevenţia într-o prioritate publică, în condiţiile în care, pentru perioada 01.01.2020 - 31.12.2024, la nivel naţional, acoperirea medie pentru femeile eligibile este de 12,5%, iar la nivelul Uniunii Europene, România înregistrează cea mai mare incidenţă a cancerului de col uterin şi cea mai mare rată a mortalităţii.
”Capitala s-a alăturat astăzi oficial iniţiativei naţionale „HPV Free City”, prin lansarea coaliţiei „Bucureşti – HPV Free City”, demers comun al organizaţiilor civice, mediului medical şi instituţiilor publice, dedicat prevenirii infecţiilor cu virusul papiloma uman (HPV) şi a cancerelor asociate acestora. Lansarea de la Bucureşti continuă astfel seria evenimentelor similare organizate anterior la Cluj-Napoca şi Timişoara, în cadrul unui efort naţional de a creşte nivelul de conştientizare privind riscurile infecţiei cu HPV şi beneficiile vaccinării împotriva virusului”, anunţă miercuri iniţiatorii.
Evenimentul de lansare, desfăşurat la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carola Davila” din Bucureşti, a reunit reprezentanţi ai autorităţilor, profesionişti din sănătate, tineri, membri ai societăţii civile şi reprezentanţi ai mass media.
Deschiderea a fost marcată de prezentarea oficială a iniţiativei „HPV Free City” de către Paul Marc, preşedintele Federaţiei Tinerilor din Cluj, organizaţia care a iniţiat proiectul la nivel naţional.
”Prin iniţiativa Bucureşti HPV Free City continuăm demersul de a transforma prevenţia într-o prioritate publică. Credem că prin educaţie, dialog şi implicarea tinerilor putem crea comunităţi mai sănătoase şi mai informate. Federaţia Tinerilor din Cluj îşi propune să construiască, alături de parteneri şi autorităţi, un model replicabil de mobilizare comunitară pentru prevenirea infecţiilor cu HPV şi a afecţiunilor asociate”, a declarat Paul Marc.
După mesajul de deschidere, membrii coaliţiei au semnat documentul oficial de susţinere, un gest simbolic care marchează angajamentul comun pentru transformarea Bucureştiului într-un oraş „HPV Free”. A doua parte a evenimentului a fost dedicată unei dezbateri moderate pe tema „Vaccinarea salvează vieţi. Realităţi, mituri şi soluţii”, la care au participat experţi din domeniul medical, reprezentanţi ai autorităţilor şi lideri din mediul educaţional. Discuţiile au vizat identificarea celor mai eficiente modalităţi de creştere a gradului de vaccinare împotriva HPV şi de combatere a miturilor care descurajează imunizarea.
Situaţia vaccinării anti-HPV
În România, rata de vaccinare anti-HPV înregistrează progrese, dar este încă suboptimală. Conform raportului INSP pentru perioada 01.01.2020 - 31.12.2024, la nivel naţional, acoperirea medie pentru femeile eligibile (cohortele născute 2003 - 2013) este de 12,5%.
Datele pe judeţe arată variaţii importante: municipiul Bucureşti, împreună cu judeţele Cluj şi Ilfov, înregistrează cele mai ridicate rate de vaccinare (Bucureşti – acoperire medie 28,5%), în timp ce multe alte judeţe rămân mult sub media naţională.
În prezent, vaccinarea anti-HPV este gratuită pentru fete şi băieţi cu vârste între 11 şi 26 ani, şi 50% compensată pentru femei cu vîrsta între 27 şi 45 ani. Măsura de extindere a gratuităţii pentru segmentul de vârstă 19-26 ani, intrată în vigoare la 1 octombrie 2025, poate proteja de infecţia cu HPV aproximativ 1,5 milioane de tineri.
Impactul infecţiei cu HPV şi al cancerelor asociate
Infecţia cu HPV este cea mai frecventă şi mai răspândită infecţie virală cu transmitere sexuală. Aproximativ 80% dintre bărbaţi şi femei se vor infecta cu HPV pe parcursul vieţii, iar ratele de infecţie persistentă cresc odată cu vârsta atât la femei, cât şi la bărbaţi.
Datele arată că adulţii tineri cu vârste între 25 şi 44 ani din România au un risc mai mare de a fi afectaţi de cancer decât media europeană pentru tipurile de cancer ce ar putea fi prevenite. Este vorba de aproape toate cancerele din sfera O.R.L, şi de cel de col uterin, de fapt de patologii ce pot fi prevenite în mare măsură prin intervenţii de sănătate publică vizând vaccinarea anti-HPV şi screening.
Cancerul de col uterin este cel mai frecvent tip de cancer ginecologic diagnosticat în România şi al treilea cel mai comun tip de cancer în rândul femeilor din România, fiind însă al doilea ca frecvenţă în rândul femeilor cu vârste între 15 şi 44 de an.În fiecare an, aproape 3.400 de femei din România primesc diagnosticul de cancer de col uterin şi 1805 femei îşi pierd viaţa din cauza acestei maladii.
La nivelul Uniunii Europene, România înregistrează cea mai mare incidenţă şi cea mai mare rată a mortalităţii. Incidenţa este de 2,5 ori mai mare decât media UE, iar rata mortalităţii de peste 4 ori mai mare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...