Spitalul din Săcele, judeţul Braşov, închis în urmă cu şase ani în timpul guvernării Emil Boc, se va redeschide începând din 1 iulie, după ce Ministerul Sănătăţii a dat aviz în acest sens şi va avea 90 de paturi şi unitate de primire urgenţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spitalul din Săcele a fost închis în 2011, pe vremea Guvernului condus de Emil Boc, dar autorităţile s-au luptat în instanţă şi au câştigat redeschiderea unităţii spitaliceşti, Ministerul Sănătăţii dând aviz în cursul zilei de marţi pentru redeschiderea unităţii medicale.

Potrivit autorităţilor locale, în spitalul din Săcele vor funcţiona, pentru început, ambulatoriul şi o Unitate de Primiri Urgenţe, iar până la sfârşitul anului se vor redeschide secţiile de interne, chirurgie, pediatrie, ORL şi pneumologie.

"Ieri (n.r - marţi) am primit avizul Ministerului Sănătăţii. Acum vom depune documentele la Direcţia de Sănătate Publică pentru primirea avizului de funcţionare, iar în maximum două săptămâni vom da drumul activităţii în spitalul din Săcele. A fost un proiect greu şi mă bucur că a fost dus la bun sfârşit“, a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.

Spitalul va avea tot 90 de paturi, câte avea şi în momentul în care a fost închis. Costurile necesare igienizării şi reparaţiilor la spitalul care a stat închis şase ani au fost de 400.000 de lei, bani proveniţi din bugetul Primăriei. De asemenea, pentru funcţionarea spitalului primăria va aloca 100.000 de lei pe lună pentru utilităţi şi plata serviciilor.

Municipiul Săcele are 36.000 de locuitori şi este situat la zece kilometri de municipiul Braşov.

În anul 2011, în timpul guvernării Boc, la nivel naţional au fost închise, în total, 67 de spitale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.