Pesta porcină africană a fost confirmată în alte două ferme din judeţul Brăila, aflate la circa patru kilometri de localitatea Ulmu. În prezent, autorităţile pregătesc acţiunea de eutanasiere a celor circa două mii de animale din ferme. De la confirmarea primului caz de pestă porcină africană în judeţ, s-au înregistrat 123 de focare, dintre care unsprezece în exploataţii comerciale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit primarului comunei Ulmu, Marian Iconaru, pesta porcină africană a fost confirmată în două ferme aflate la circa patru kilometri de comună, ferme unde ar fi circa 2.000 de animale. După confirmarea virusului, se pregăteşte acţiunea de eutanasieere a porcilor din cele două ferme afectate.

”Fermele respective sunt pe raza comunei, dar în extravilanul comunei. S-au făcut analizele, s-a constatat că există pesta iar, azi (luni - n.r) se fac tranşee, gropi, au adus var, acum se formează echipa de la DSV pentru sacrificarea animalelor. E în funcţie şi de utilajele pe care le-au pus la dispoziţie pentru a face acele gropi”, a declarat primarul comunei Ulmu, Marian Iconaru. 

În afara focarelor apărute în cele două societăţi comerciale, în ultima vreme, virusul a mai fost confirmat şi în 12 gospodării ale populaţiei, situate în localităţile Cazasu, Silistraru, Şiliştea, Viziru, Şuţeşti, Scărlăteşti, Corbu Vechi, Albina şi Berleşti.         

În total, din luna iulie când a fost confirmat primul caz de boală pe raza judeţului Brăila, s-au consemnat 123 de focare de pestă porcină africană. Dintre acestea, 11 au afectat ferme specializate în creşterea porcilor, 110 au apărut în gospodăriile populaţiei, iar două pe fonduri de vânătoare.

În încercarea de a stopa răspândirea bolii, autorităţile brăilene au eutanasiat aproape 196.000 de porci, din efectivele celor 11 societăţi comerciale afectate, şi peste 32.000 de porci din gospodăriile populaţiei.

Cuantumul despăgubirilor acordate de stat până acum se ridică la peste 120 de milioane de lei către societăţi comerciale şi aproape 28 de milioane de lei către persoane fizice

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.