Unui bărbat care participa, luni seară, la protestul organizat în Botoşani i s-a făut rău, fiind salvat de jandarmii care au solicitat un echipaj medical.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În această seară, pe timpul desfăşurării manifestării de protest organizate în municipiul Botoşani, unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani i s-a făcut rău, fiind observat de jandarmii care asigurau ordinea şi siguranţa publică în momentul în care acesta s-a prăbuşit în mijlocul manifestanţilor”, a transmis, luni seară, Jandarmeria Română.

Sursa citată a precizat că jandarmii i-au acordat primul-ajutor şi au solicitat sprijinul unei ambulanţe în vederea îngrijirilor medicale de specialitate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.