Premierul Ilie Bolojan a afirmat că vor fi primării care vor trebui să îşi reducă personalul, având organigrama ”umflată”, la fel cum vor fi alte autorităţi care ar putea angaja dacă va fi cazul. El a mai adăugat că în multe locuri, atât în administraţia locală, cât şi în cea centrală, va fi o reducere a numărului de angajaţi deoarece acolo există personal excedentar.
Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă pe viitor va exista şi o reducere a numărului de primării.
”Se vor stabili noi norme pentru personalul din primării care să ţină cont de populaţia reală şi de actualele realităţi. Vor fi probabil primării la care personalul, iertaţi-mă, fiind umflat, vor trebui să-şi reducă personalul. Vor fi alte autorităţi, primării, consilii, judeţene, care au un personal calculat corect, care vor avea spaţii să-şi angajeze personal, dacă va fi cazul”, a afirmat Ilie Bolojan.
Premierul a precizat că datele concrete vor rezulta dintr-o analiză obiectivă şi a afirmat că ”va exista o flexibilitate din partea primăriilor să-şi gestioneze aceste aspecte de personal atât prin partea de grillă de salarizare maximală, dacă primeşti bani de la stat, dar şi prin partea organigramă”.
”Dar, în mod cert, în multe locuri, va fi o reducere de personal pentru că o parte din structurile administraţiei locale, ca şi cele centrale de altfel, au personal excedentar. Nu trebuie să fugim de această chestiune”, a afirmat Ilie Bolojan.
El nu exclude ca subiectul reducerii numărului de unităţi administrative să fie discutat în perioada următoare, dar punerea în aplicare a unei astfel de reforme nu s-ar putea face până în 2028.
”În ceea ce priveşte componenta de reducere a numărului de unităţi administrative prin comasări, fuziuni şi aşa mai departe, aceasta ar putea să fie un subiect care să fie discutat la modul serios după ce acest prim pachet este pus în practică. Şi oricum, după practica pe care am văzut-o în aproape toate ţările, în general, fuziunile de localităţi s-au făcut la final de mandat pentru mandatul următor. Deci, chiar dacă s-ar discuta aceste lucruri în această perioadă, aplicarea lor, foarte probabil, nu s-ar putea face decât în 2028”, a declarat premierul Bolojan.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...