Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, vineri, că autorităţile din Craiova au făcut cele mai multe demersuri pentru construirea unui spital regional, din fonduri europene, în timp ce la Iaşi şi Cluj, unde ar urma să fie construite alte două asemenea unităţi medicale, există anumite probleme. El a mai spus că în unitatea de management a Ministerului Sănătăţii pentru spitale regionale vor fi cooptaţi şi primarul, şi preşedintele de CJ.