Concursurile pentru managerii spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii şi pentru cei ai serviciilor de ambulanţă vor fi organizate în luna iunie, imediat ce preşedintele va promulga Legea pentru aprobarea OUG 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un astfel de manager, a declarat pentru News.ro, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Consiliile de administraţie ale spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii vor organiza concursurile pentru manageri imediat ce legea va fi promulgată de preşedintele României. Imediat după promulgare,  voi semna ordinul de ministru privind metodologia de organizare a concursurilor de manager. Apoi, consiliile de administraţie vor trece rapid la organizarea concursurilor", a explicat ministrul Sănătăţii.

Totodată, potrivit lui Bodog, concursurile vor fi organizate în luna iunie. Tot în această lună vor fi organizate şi concursurile pentru managerii ambulanţelor. 

"Concursurile pentru managerii de spitale vor fi organizate de către consiliile de administraţie din fiecare unitate sanitară, în schimb cele pentru managerii serviciilor de ambulanţă vor fi organizate la Ministerul Sănătăţii", a explicat Bodog, precizând că aceste concursuri vor fi organizate cât mai curând, respectiv în luna iunie.

Întrebat dacă aceste concursuri vor fi unele "cu dedicaţie", aşa cum s-a practicat în repetate rânduri, ministrul a spus că dacă şi-ar fi dorit aşa ceva ar fi recurs la numiri interimare. 

Într-un interviu acordat News.ro la începutul lunii mai, ministrul Bodog a explicat modalitatea de organizare a concursurilor de manager.

"Dacă ministrul vrea să aibă în pixul lui managerul, îl numeşte pe şase luni şi îl poate prelungi până la sfârşitul mandatului său câte şase luni. Asta este cheia pentru manger politic. Şi dacă veţi vedea că fac acest lucru, puteţi spune: Da, domnule, ministrul doreşte să ţină un manager acolo şi şi-l asumă. Dar dacă eu doresc să organizez concurs, concursul nu îl face ministrul, concursul îl face Consiliul de Administraţie. Atât le pot spune: Nu daţi drumul la concurs pentru că este prevedere în Parlament şi dacă daţi drumul se anulează tot ceea ce aţi făcut până atunci. Aştept prevederea legală din Parlament. La fel se va întâmpla şi la ambulanţe. Toţi managerii de ambulanţă sunt interimari. În pixul meu era să-i numesc. Am schimbat managerii unde şi-au dat demisia sau unde au fost probleme. Este în transparenţă metodologia de concurs şi, da, acest concurs se va petrece la Ministerul Sănătăţii. Este funcţie la nivel de judeţ, dar pentru managerii de spital, consiliile de administraţie au liber. Vreau ca noile conduceri să aibă aptitudini de manageri. Poate fi asistent universitar, preparator, medic recunoscut şi apreciat de cei din spital şi să aibă temeinice cunoştinţe legislative".

Tot atunci, referitor la posibilitatea ca CA să fie majoritar PSD, Bodog a comentat: "În Consiliul de administraţie sunt şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii. Vă rog să îmi arătaţi câţi oameni am adus eu din PSD în Minister. Nu am desfiinţat posturi, avem specialişti în Minister puţini, dar buni. Nu am adus oameni din PSD. Trebuie să fie specialişti".

Camera Deputaţilor a adoptat în 23 mai, cu 176 voturi „pentru”, 93 de voturi „împotrivă” şi 5 abţineri, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care prevede că postul de manager de spital nu va putea fi deţinut de o persoană care are funcţie de conducere într-un partid, dar poate fi ocupat de cineva care este membru într-o formaţiune politică. Şeful statuui are la un termen de 30 de zile de la primirea legii pentru a o promulga.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în vederea eficientizării activităţii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, creării cu celeritate a cadrului legal pentru încheierea contractelor de management ale managerilor generali, precum şi pentru eficientizarea serviciilor de asistenţă medicală.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.