Blocul Naţional Sindical (BNS) critică, miercuri, intenţia ministrului finanţelor Publice, Florin Cîţu, de a reforma sistemul de pensii, şi afirmă că, în mai puţin de 20 de ani, România a făcut ttrei reforme în acest domeniu. ”La mai puţin de 1 an de la aprobarea ultimei legi, vorbim din nou de reformarea sistemului de pensii”, au transmis sindicaliştii, care dezaprobă intenţia ministrului finanţelor de a creşte procentul virat către Pilonul 2 de pensii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sindicaliştii afirmă, miercuri, într-un comunicat de presă, că  ”România a fost în ultimii 15 ani un laborator de încercări în ceea ce priveşte sistemul public de pensii şi reforma acestuia”.

BNS face un istoric al privatizării parţiale a sistemului public de pensii, care a început în 2004, şi reaminteşte opoziţia sindicatelor.

”În 2008, când a început să funcţioneze efectiv acest sistem, au fost autorizate şi au început efectiv administrarea 14 fonduri private de pensii. După 10 ani de implementare au mai rămas doar 7, având cote de piaţă între 6% şi aprox 28%. Sistemul a început să funcţioneze prin transferul unei cote de contribuţii sociale de 2%, cu o crestere anuală de 0,5 puncte procentuale prevăzută pentru următorii 8 ani, astfel încât, în 2016, să ajungă la 6%. În 2015 se decalează termenul asumat pentru atingerea plafonului de 6%, de la 8 la 9 ani. În 2017, prin OUG 82/2017, contribuţia transferată la pilonul 2 se stabileşte la 3,75%, renunţându-se astfel definitiv la pragul de 6%”, au transmis sindicaliştii.

Aceştia afirmă că sunt înregistraţi aprox 7,3 milioane de cetăţeni participanţi în acest sistem, doar jumătate sunt contributori activi.

”La 30.11.2019 valoarea medie a unui cont era de aprox 1.740 euro, pentru contribuţii plătite în medie de aprox 1.390 euro. Deşi multe din ţările din regiune care au aplicat un sistem similar au renunţat între timp la acest model, respectiv la obligativitatea contribuţiei la aceste fonduri private, România a ales o abordare de compromis între interesele administratorilor de pensii şi cele ale bugetului public, în detrimentul contribuabililor. Deşi sunt singurii contribuabili la acest sistem salariaţii nu au nici un cuvânt de spus în administrarea acestor fonduri sau în deciziile politice ce le vizează”, se mai arată în comunicat.

BNS afirmă că ”deşi administratorii fondurilor de pensii anunţau apocalipsa, opţiunea de transfer spre sistemul public operaţionalizată prin OUG 114/2018 a fost nefuncţională, doar 450 de persoane s-au transferat înapoi în sistemul public de pensii”.

”Ţările ce au renunţat la obligativitatea participării în pilonul 2 de pensii au luat această decizie tocmai datorită deficitului sistemului public de pensii! În 2020, bugetul de stat urmează să aloce subvenţii de aprox 1% din PIB pentru a acoperi deficitul sistemului public de pensii. În 2021 subvenţia suportată de bugetul de stat pentru a acoperi deficitul bugetului de pensii va creste la 1,8% din PIB (pentru a acoperi creşterea anunţată a punctului de pensie de la 01.09.2020). Creşterea cotei de contribuţie transferată în pilonul 2 la 6%, aşa cum a declarat zilele acestea Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, ar creşte deficitul sistemului public de pensii la 2,3% din PIB. (...) În mai puţin de 20 ani România a reformat sistemul public de pensii de 3 ori, la mai puţin de 1 an de la aprobarea ultimei legi vorbim din nou de reformarea sistemului de pensii, fără a avea o evaluare reală a situaţiei actuale”, se mai arată în comunicat.

Sindicaliştii afirmă că finanţarea sistemului public de pensii este în acest moment reglementată de o ordonanţă de urgenţă (79/2017), blocată la Parlament şi deja cu 19 sesizări de verificare a constituţionalităţii care ”zac de mai bine de un an depuse la Curtea Constituţională”.

”Angajamentele excesive asumate pe termen lung, dublate de instabilitatea mecanismului de finanţare, fragilizează în mod periculos stabilitatea sistemului public de pensii. (...) În aceste condiţii, ne îngrijorează uşurinţa cu care Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, tratează situaţia sistemului public de pensii, anunţând dublarea cotei de contribuţii transferată către pilonul 2”, mai transmit sindicaliştii.

Potrivit acestora, ”Guvernul s-a grăbit să adopte ordonanţă de urgenţă pentru a răspunde tuturor doleanţelor administratorilor de fonduri, revenind asupra cerinţei de creştere a capitalului social pentru administrator (reglementată prin OUG 114/2018), precum şi asupra posibilităţii de transfer de la pilonul 2 spre pilonul public. Ne întrebăm de ce Ministrul Finanţelor propune public o măsura generatoare de deficit, prin transferarea unor resurse publice în administrarea unor entităţi private, pentru ca ulterior să împrumute aceste resurse pentru finanţarea deficitului? La 30.11.2019 peste 60% din activele fondurilor de pensii din pilonul 2 erau investite în titluri de stat. Ne întrebăm când spune Guvernul adevărul, atunci când declară că e responsabil pentru încadrarea în ţinta de deficit al bugetului public, când declară că va opera creşterea pensiilor de la 01.09.2020 sau când spune ca dublează cota de contribuţie transferată la pilonul 2 de pensii?”, se arată în counicatul BNS.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susţine că este necesară reformarea rapidă a sistemului de pensii, pentru că, altfel, celor născuţi după 1970 nu va mai avea cine să le plătească pensiile., întrucât nu vor mai fi bani. ”Este momentul să venim cu o viziune pe termen lung”, a spus Cîţu, precizând că ”cârpeli s-au tot făcut de 30 de ani”.

Cîţu a afirmat că în acest an contribuţia la Pilonul 2 este menţinută la 3,75%, iar din 2021 va fi 5% şi va creşte la 6%, dar ”nu este suficient”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.