Cincisprezece persoane au fost implicate, în total, în accidentul produs, joi dimineaţă, pe DN 6 în judeţul Teleorman, dintre care una a decedat, nouă au fost rănite şi cinci au refuzat transportul la spital, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Medicii au decis să trimită la Bucureşti trei dintre pacienţii răniţi, unul fiind trimis cu elicopterul şi doi cu unitatea de terapie intensivă SMURD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IGSU a prezentat bilanţul final al accidentului produs, joi dimineaţă, pe DN 6 în judeţul Teleorman, anunţând că, în total, 15 persoane au fost implicate, dintre care 12 se aflau în microbuz. 

O persoană a decedat, fiind vorba despre şoferul autoturismului, cinci au refuzat transportul la spital, iar nouă au fost rănite şi s-a dispus transportarea la unităţi spitaliceşti. Dintre răniţi, medicii au decis să trimită trei la Bucureşti, unul cu elicopterul şi doi cu unitatea de terapie intensivă SMURD. 

Anterior, ISU Teleorman anunţase opt persoane rănite şi două transportate la Bucureşti. 

Din primele cercetări, se pare că vinovat de producerea accidentului ar fi şoferul autoturismului care a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat direct în microbuz. 

Centrul Infotrafic anunţă că traficul rutier la ieşirea din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca spre Bujoreni a fost reluat. 

Autorităţile din Teleorman au activat, joi, Planul Roşu de intervenţie după ce un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit în zona localităţii Bujoreni, o persoană decedând.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.