Un bebeluş s-a născut într-o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, în drum spre spital, a anunţat, luni dimineaţă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Nou-născutul a venit pe lume ajutat de o asistentă medicală aflată la prima sa misiune de acest gen. Atât mama, cât şi bebeluşul au fost duşi în siguranţă la spital, unde au fost preluaţi de personalul medical de specialitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Departamentului pentru situaţii de Urgenţă, un apel la 112 anunţa că o femeie a intrat în travaliu. Astfel, echipajul de pe o ambulanţă tip B2 a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, format dintr-o asistentă medicală şi un ambulanţier, s-a deplasat de urgenţă la faţa locului. 

După ce au preluat gravida, în drum spre spital, naşterea s-a declanşat în ambulanţă, chiar pe targă. 



„La evaluarea medicală, membrii echipajului au constatat că naşterea era iminentă: capul bebeluşului era deja vizibil. A fost o provocare pentru asistentă, care a avut pentru prima dată o astfel de misiune”, precizează sursa citată.

În doar câteva minute, contracţiile au progresat, iar sub supravegherea asistentei medicale, copilul a venit pe lume în siguranţă.

„Primele sale plânsete au umplut autospeciala de bucurie şi emoţie. Ulterior, echipajul s-a asigurat că atât mama, cât şi bebeluşul ajung în siguranţă la spital, unde i-au predat personalului medical de specialitate”, a mai precizat DSU.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.