Managerul Institutului ”Marius Nasta” din Bucureşti, medicul Beatrice Mahler, susţine că medicii din Romania nu sunt protejaţi de nicio legislaţie şi singura modalitate prin care pot să îşi apere drepturile implică un efort personal. Ea a menţionat că unitatea medicală nu poate consilia medicul care este acuzat de o faptă de malpraxis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“E o situaţie extrem de delicată, pentru că în acest moment medicii din Romania nu sunt protejaţi de nicio legislaţie şi singura modalitate prin care pot să îşi apere drepturile este una care implică un efort personal. Asta pentru că unitatea medicală, spitalul care până la urmă îl are angajat pe medic, chiar are o asigurare de malpraxis pe care o plăteşte pentru eventualele cazuri, chiar dacă are un serviciu juridic care este intern, nu poate să consilieze medicul care este acuzat de o faptă de malpraxis. Până la momentul în care se ridică suspiciunea acestui fapt, adică a malpraxisului, a unei erori în cadrul unui act medical, până la momentul la care se dovedeşte eroarea efectivă sunt paşi care, din păcate, în acest moment nu sunt foarte bine etapizaţi în care judecata medicală nu este întotdeauna foarte bine corelată cu partea penală. Este practic un şir de procese în care sunt implicaţi în acest moment tot mai mulţi colegi şi trebuie să vă gândiţi că impactează activitatea medicului, care în acelaşi timp trebuie să oferă asistenţă pacienţilor internaţi şi trebuie să îşi continue viaţa profesională în termeni de maximă responsabilitate”, a declarat Beatrice Mahler, joi, la Prima News.

Ea consideră că trebuie realizată o reformă pentru ca un spital să îşi poată proteja medicii. 

“Este o situaţie extrem de delicată, care, din punctul meu de vedere, necesită o o reformă profundă de la modul în care acum o unitate spitalicească poate să se implice şi să-şi protejeze medicii pe care îi are angajaţi, nu doar medicii şi asistenţii medicali au posibilitatea să fie implicaţi în astfel de acţiuni până la stabilirea limitelor de responsabilitate şi a greşelii medicale de unde încolo devine un act penal şi până unde devine o zonă în care asigurarea de malpraxis pe care o are plătită şi spitalul şi medicul poate să acopere prejudiciul creat”, a afirmat Mahler.

Ea a fost întrebată ce s-a mai întâmplat cu plângerile făcute medicilor în cazul unor pacienţi care au avut COVID-19.

“Pot să spun că acele cazuri care s-au deschis pentru a fi cercetate încă se cercetează, nu s-a ajuns la o decizie sau cel puţin nu am această informaţie din partea organelor care cercetează acele cazuri. Sunt colegi chemaţi periodic să dea declaraţii. Din păcate însă, ca fenomen, pot să spun că numărul de sesizare şi de plângeri către poliţie a crescut. Şi aici mă întreb dacă nu este un fenomen social la care asistăm, pentru că avem plângeri pentru pacienţi care au decedat în urmă cu trei, cu patru ani, la care familia, având posibilitatea de acţiune în fereastra pe care o reprezintă legea penală, adică de şapte ani decid să deschidă procese penale împotriva cadrelor medicale. Sigur, există acest drept. Este până la urmă dreptul familiei să ceară explicaţii, dar cred că înainte de a deschide un proces penal o discuţie între cadrele medicale şi familiem, eventual cu o persoană care să medieze această discuţie şi care să fie o persoană care să nu aibă relaţii directe cu spitalul, tocmai pentru a nu fi acuzată de părtinire, ar fi mult mai utilă ca şi etapă preliminară”, a mai precizat directorul managerul Institutului ”Marius Nasta”

Ea a mai precizat că aceste acuzaţii de malpraxis vin în cazul medicilor care muncesc şi că sunt şi medici care nu muncesc şi care nu pot fi daţi afară.

“Partea cea mai nedreaptă a sistemului în acest moment este legată de faptul că aceste procese şi aceste sesizări vin către medicii care muncesc şi trebuie să spunem că în sistemul de sănătate sunt şi medici care nu muncesc şi medici care, dacă nu muncesc, nu au nici sesizări de malpraxis, nu au greşeli, care, din păcate, nu pot fi daţi afară”, a mai afirmat Beatrice Mahler.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.