Bărbatul de 27 de ani care a lovit un medic de la Spitalul din Feteşti, judeţul Ialomiţa, a fost reţinut pentru 24 de ore, alături de o femeie de 47 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În continuarea cercetărilor privind incidentul petrecut la Spitalul Municipiului Feteşti, în urma probatoriul administrat, faţă de bărbatul în vârstă de 27 de ani, din oraşul Ţăndărei, care ar fi lovit medicul de gardă în timpul unei investigaţii medicale, s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţarea şi lovirea sau alte violenţe asupra unui cadru medical şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore", a transmis, joi seară, Poliţia Judeţeană Ialomiţa.
 
Conform sursei citate, aceeaşi măsură a fost luată şi faţă de o femeie, în vârstă de 47 de ani, din oraşul Ţăndărei. 
 
Cei doi au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Ialomiţa.
 
Incidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 03:00, iar un asistent medical a fost cel care a sunat la 112, anunţând că medicul de gardă a fost agresat de un pacient.
 
"La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că la Camera de Gardă s-a prezentat un bărbat în vârstă de 27 de ani, care în urma unei consultaţii medicale ar fi devenit agresiv cu medicul de gardă, o femeie în vârstă de 31 de ani”, informa Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa. 
 
Conform presei locale, pacientul a ajuns la spital acuzând dureri la un picior. Medicul de gardă i-a spus acestuia că are nevoie de o radiografie, dar că laboratorul de radiologie al Spitalului Feteşti nu are program de lucru la acea oră, recomandându-i să se adreseze altei unităţi sanitare. În acel moment, bărbatul s-a enervat şi a lovit-o pe doctoriţă cu pumnii în zona feţei. 
 
Jurnaliştii de la independentonline.ro au scris că medicul agresat a fost dus la secţia ORL a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Constanţa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.