Un băiat de 13 ani, cu afecţiuni renale, a fost transferat de urgenţă de la un spital din Bulgaria în România cu un elicopter SMURD, el fiind preluat de medicii de la Spitalul ”Marie Curie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere solicitarea Ambasadei României în Bulgaria, transmisă Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I. a asigurat transferul unui băiat român de 13 ani, diagnosticat cu afecţiuni renale, din Bulgaria în România. Echipajul elicopterului a preluat băiatul de la Spitalul «Sfânta Ecaterina» din Sofia şi l-a transferat în siguranţă la Bucureşti, unde a fost predat în siguranţă medicilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Maria Sklodowska Curie»”, a anunţat, luni, IGAv.

Pe parcursul zborului, băiatul a fost asistat şi monitorizat de o echipă medicală asigurată de UPU-SMURD Bucureşti.

În baza acordurilor transfrontraliere privind cooperarea în domeniul situaţiilor de urgenţă, IGAv execută misiuni aeromedicale pe teritoriul Bulgariei şi al Republicii Moldova, la solicitarea autorităţilor competente.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.