Localitatea Ungureni din judeţul Bacău, unde se înregistrează a doua cea mai mare rată a infectării cu SARS-CoV-2 la nivel naţional, are un centru rezidenţial pentru recuperarea persoanelor cu handicap, în care s-au confirmat 92 de cazuri de COVID-19. Comuna băcăuană are o populaţie de sub patru mii de locuitori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Rata incidenţei cumulată de peste 3 la 1.000 de locuitori în comuna Ungureni se datorează şi identificării evoluţiei unui focar într-un centru rezidenţial cu 92 de cazuri confirmate (36 în rândul personalului şi 56 de beneficiari) ca urmare a testărilor efectuate în contextul aplicării metodologiei de supraveghere COVID la nivelul judeţului Bacău, toate cazurile fiind asimptomatice la momentul testării”, a transmis DSP Bacău la solicitarea News.ro. 
 
Oficiali instituţiei au precizat că aceia care vor dezvolta simptomatologie vor fi izolaţi în secţiile de boli infecţioase ale spitalelor din judeţ, în timp ce beneficiarii care vor rămâne în centru sunt monitorizaţi zilnic. 
 
Comuna Ungureni din judeţul Bacău are o populaţie de 3.846 de locuitori, iar raportarea transmisă de DSP şi publicată luni clasează această comună pe al doilea loc în topul localităţilor cu rată mare de infectare cu SARS-CoV-2, după localitatea Sistarovăţ din judeţul Arad, unde rata de infectare raportată este de 52,02 la o mie de locuitori.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.