Avocatul Poporului anunţă, vineri, că s-a sesizat din oficiu şi face o anchetă în cazul angajaţilor de la Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova care ar fi maltratat deţinuţi. Patru angajaţi ai spitalului penitanciar au fost arestaţi preventiv, iar alţi patru au fost plasaţi în arest la domiciliu, fiind acuzaţi că au bătut mai mulţi deţinuţi, iar apoi au falsificat actele medicale pentru a ascunde violenţele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sesizarea vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 34 din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii.

Cincisprezece angajaţi ai Spitalului Penitenciar Rahova, între care şi directorul unităţii, Călin Florea, sunt urmăriţi penal pentru rele tratamente, lovire sau alte violenţe, fals intelectual, favorizarea făptuitorului şi influenţarea declaraţiilor, dosarul fiind instrumentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Patru dintre angajaţii reţinuţi au fost arestaţi preventiv de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 5, iar alţi patru au primit arest la domiciliu.

Ancheta a fost declanşată după denunţurile a patru deţinuţi, iar agresiunile ar fi avut loc începând cu anul 2015.

Potrivit procurorilor, deţinuţii erau loviţi cu pumnii, picioarele sau cu ciocane de cauciuc. În plus, gardienii ar fi încercat să îi sufoce sau să îi înece pe unii dintre ei, care erau udaţi cu apă rece şi lăsaţi dezbrăcaţi în frig. 

Procurorii spun că faptele acestora erau cunoscute de către conducerea unităţii, care nu a sesizat organele abilitate, ci a încercat să ascundă infracţiunile. Pentru amânarea transferului deţinuţilor, dar şi pentru ascunderea faptelor, agenţii supraveghetori apelau la medicii de gardă sau la medicii curanţi ai deţinuţilor, care consemnau în fişele medicale ale deţinuţilor, fără nicio examinare, că aceştia nu au leziuni traumatice.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunţat că atribuţiile directorului Spitalului Penitenciar Rahova, Călin Florea, au fost preluate de comisarul Vasile Georgescu. 

"Având în vedere activităţile de cercetare desfăşurate de organele judiciare, cu privire la săvârşirea de posibile infracţiuni de către angajaţi ai Penitenciarului-Spital Bucureşti-Rahova, în scopul sprijinirii activităţii judiciare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a dispus ca, începând cu data de 06.02.2018, atribuţiile funcţiei de director al Penitenciarului-Spital Bucureşti-Rahova să fie exercitate de către domnul comisar şef de penitenciare GEORGESCU Vasile. În desfăşurarea activităţilor de cercetare penală, Administraţia Naţională a Penitenciarelor asigură suportul necesar organelor judiciare", a transmis ANP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.