Autorităţile locale din Făgăraş şi conducerea Spitalului Municipal anunţă că acţionează în justiţie pentru ca unitatea medicală să fie exclusă de pe lista spitalelor suport pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19. Oficialii din Făgăraş au formulat formulat o plângere prealabilă pentru excluderea spitalului de pe listă, anunţând că urmează să ceară în instanţă revocarea parţială a ordinului ministrului Sănătăţii care prevede că la Făgăraş vor fi trataţi pacienţi infectaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Municipiul Făgăraş şi Spitalul Municipal au formulat o plângere prealabilă pentru excluderea unităţii Dr. Aurel Tulbure din lista spitalelor suport Covid-19. Este cerută, astfel, revocarea în parte a dispoziţiilor Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 533/29.03.2020. În zilele următoare, va fi depusă şi o cerere de suspendare a acestui ordin, până la soluţionarea plângerii prealabile formulate. Pentru susţinerea plângerii au fost incluse toate argumentele prezentate atât public, cât şi în Memoriul trimis săptămâna trecută”, anunţă autorităţile locale din municipiul Făgăraş, joi, într-un comunicat de presă. 
 
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Făgăraş, Mariana Câju, spune că solicitarea a fost făcută în baza legii contenciosului administrativ de către Municipiul Făgăraş şi Spitalul Municipal Făgăraş.
 
"Vom depune, de asemenea, la Curtea de Apel Bucureşti, în zilele următoare, o cerere de suspendare a acestui ordin, până la soluţionarea plângerii prealabile formulate. Dăm, astfel, posibilitatea ministrului Sănătăţii să revină asupra deciziei de a include Spitalul Municipal Fărăgraş în lista spitalelor suport Covid. În susţinerea plângerii noastre am inclus toate argumentele prezentate atât public, cât şi în Memoriul adresat, în 24.03.2020, DSP Braşov, Prefectului judeţului şi ministrului Sănătăţii. În sprijinul nostru sunt şi declaraţiile făcute ieri în spaţiul public de către toţi reprezentanţii autorităţilor judeţene. Suntem încrezători că mesajul nostru de ieri a fost auzit şi că cererea ne va fi admisă”, susţine Mariana Câju.
 
La rândul său, primarul oraşului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu, susţine că unitatea sanitară nu are aparatura necesară pentru a trata persoane infectate cu Covid-19.
 
"Acest ordin nu face bine nici locuitorilor Ţării Făgăraşului şi nici locuitorilor judeţului Braşov. Această decizie va crea, aşa cum a şi creat, o situaţie de nemulţumire şi mai mult, din punct de vedere tehnic, logistic şi al tratamentului pacienţilor, nu poate fi pusă în aplicare. Am spus că ar trebui ca acest ordin să fie pus în aplicare de către persoane abilitate să vină să vadă la faţa locului că nu se pot face circuite la Centrul de dializă. Să vadă cu ce se confruntă spitalul din Făgăraş, că nu are aparatura necesară pentru tratarea persoanelor infectate cu acest virus şi că ar trebui păstrat acest spital pentru zona atât de mare a Ţării Făgăraşului, să constate că acest spital care deserveşte un număr de aproximativ 100 de mii de locuitori”, a declarat edilul. 
 
Acesta spune că în zona metropolitană a Braşovului, unde trăiesc aproximativ 500.000 de persoane, există numeroase unităţi spitaliceşti publice şi private, iar în acest context "ar trebui să respecte acel plan de a introduce spitalele gradual pentru primirea pacienţilor infectaţi cu acest virus”.
 
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Făgăraş, Mariana Câju, spunea ,miercuri, că nu doreşte ca unitatea spitalicească să devină spital-suport şi să preia pacienţi infectaţi cu Covid-19, precizând că în zona respectivă nu a fost confirmat niciun pacient cu noul coronavirus.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.