Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Grecia că se menţine ridicat riscul de producere a incendiilor, în insulele deja afectate de foc. Avertizarea vizează insulele Evia şi Skyros, peninsula Attica, regiunea Viotia, insulele Lesvos, Chios, Insulele Ionice (Kythira) şi regiunea Peloponez.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MAE, Secretariatul General de Protecţie Civilă din Grecia avertizează că se menţine riscul ridicat de incendiu (nivel 4, pe o scara de la 1 la 5), începând cu data de 20 august 2018, pentru regiunile deja afectate din Grecia Centrală (insulele Evia şi Skyros); peninsula Attica; regiunea Viotia; nordul Mării Egee (insulele Lesvos, Chios); Insulele Ionice (Kythira); Peloponez (Corint, Argolida, Lakonia).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 şi cel al Consulatului General la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.