Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le transmite românilor care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Spania că joi şi vineri este preconizată o grevă cu durata de 48 ore, organizată de sindicatul piloţilor companiei aeriene Vueling, care va avea drept consecinţă anularea a 222 zboruri în cele două zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MAE, joi, vor fi anulate 116 zboruri, iar vineri alte 106 zboruri. Pentru mai multe informaţii, respectiv posibilitatea preschimbării biletelor deja rezervate, MAE recomandă contactarea directă a companiei Vueling, prin datele de contact din webpage: https://www.vueling.com/.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Madrid +34917344004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34649656032.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://madrid.mae.ro,  www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în "App Store" şi "Google Play"), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.