Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Cehia, unde autorităţile au prelungit perioada controalelor la frontiera cu Republica Slovacă, astfel că timpii de aşteptare pot să crească.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MAE, autorităţile cehe au prelungit perioada de aplicare a controalelor în punctele de trecere a frontierei terestre şi fluviale cu Republica Slovacă până în 28 octombrie.

”Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii şi transportatorii români care intenţionează să călătorească sau să tranziteze Republica Cehă, dinspre Republica Slovacă, că timpii de aşteptare în punctele de control la trecerea frontierei ar putea să crească. Frontiera va putea fi tranzitată doar prin punctele autorizate, cu documente de identitate sau călătorie valabile (carte de identitate, paşaport) sau, după caz, cu documente care atestă reşedinţa în R. Cehă. Trecerea frontierei prin alte locuri decât cele permise este considerată contravenţie şi va fi pedepsită cu amendă de până la 50.000 CZK (aprox. 2.000 euro) sau 5.000 CZK (aprox. 200 euro), la faţa locului”, a arătat MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: +420257532090; +420257533965; +420257530426, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Praga: +420607078501.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă şi consultarea paginilor de Internet: https://praga.mae.ro/, https://www.mae.ro/ şi reaminteşte faptul că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.