Reprezentanţii Asociaţiei "Dăruieşte Viaţă" fac apel public la autorităţi să comunice date concrete legate de numărul de teste pentru depistarea coronavirusului, de capacitatea sistemului medical de a face aceste teste, astfel încât ONG-urile să poată ajuta, şi cer Guvernului să anunţe "fără cosmetizare" care este situaţia privind echipamentele destinate medicilor, spunând că primesc numeroase mesaje de la medici şi asistente care sunt îngrijoraţi că s-ar putea infecta încercând să îi trateze pe bolnavi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu de la Asociaţia "Dăruieşte Viaţă" susţin că este nevoie de efectuarea cât mai multor teste pentru depistarea persoanelor infectate cu noul coronavirus, cerând oficialilor români să comunice în mod clar situaţia legată de numărul de teste şi de capacitatea de procesare a acestora şi spunând că au transmis solicitări "extrem de concrete” autorităţilor fără a fi primit vreun răspuns în ultimele două zile.

"România nu e pregătită pentru multe cazuri deodată, dacă nu testăm, nu vom putea face faţă cu sistemul actual de sănătate şi cu dotările pe care le avem. La momentul de faţă se fac în jur de 230, poate 280 de teste pe zi. Statul român are obligaţia să ne comunice concret în ce situaţie se află cu testarea, care e situaţia cu testarea rapidă, dacă se foloseşte sau nu, dacă e acceptată. (...) Este o mobilizare a societăţii civile cum rar am văzut (...) trebuie să ştim care e situaţia testării. Dacă noi luăm milioane de teste şi nu avem aparate, nu e în regulă. Noi, ONG-urile, trebuie să ştim unde este nevoie de noi. Cred că sunt cel puţin 10 sau 15 iniţiative în care se cumpără teste. Vom avea prea multe teste şi prea puţine aparate. E nevoie, aici, să clarifice statul român de îndată”, a afirmat Oana Gheorghiu, într-o conferinţă susţinută online, joi după-amiază.

Ea a vorbit, de asemenea, despre faptul că prioritară este protecţia medicilor, întrucât fără aceştia "sistemul se prăbuşeşte” şi în acest context a cerut ca autorităţile să comunice "fără cosmetizare" care e situaţia echipamentelor.

"Este absolut necesar să ni se comunice concret, coerent, care este situaţia echipamentelor. Am auzit comunicarea Unifarmului în care s-a promis că nu vor exista deloc sincope. Totuşi, medicii sunt disperaţi, nu este normal ca noi, ONG-urile să primim sute de apeluri disperate, oameni şi medici şi asistente disperate în ţară, se simt neprotejate, îşi simt familiile în pericol”, a afirmat Gheorghiu.

Ea a vorbit şi despre situaţia aparatelor de ventilaţie mecanică, spunând că în prezent în România există aproximativ 900 de aparate de ventilaţie mecanică invazivă, acestea fiind cele necesare tratării Covid-19.

"De unde facem rost: aici e o mare problemă, nu există nimic în piaţă, cerem statului român să explice poate UE situaţia reală în care se află România. (...) Cred că Europa trebuie să ştie că ne vom afla în pericol dacă nu primim ajutor cu prioritate. Poate că statul român face deja aceste demersuri, dar am vrea să ne fie comunicate. Nu vrem panică, dar vrem pragmatism. O informare corectă şi un plan de măsuri foarte concret i-ar ajuta pe medici să se liniştească. Nu putem să pornim la un război cu nişte soldaţi căzuţi psihic. Eu asta simt în sistemul de sănătate în acest moment: medici deprimaţi, speriaţi, că nu ştiu cum vor intra să trateze pacienţii. Avem nevoie de nişte lideri inspiraţionali, nu de nişte oameni care ne prezintă nişte cifre care nu sunt neapărat cele reale, sperând că aşa ne liniştesc. Ne vom linişti când vom vorbi deschis. Noi, toată societatea din România, ştim cum este sistemul de sănătate pentru că noi toţi l-am adus aşa în ultimii 30 de ani acceptând să nu se facă nimic. Cerem statului român să nu se mai păcălească singur pentru că ne va lovi un val de bolnavi şi vom fi total nepregătiţi dacă acum nu spunem lucrurilor pe nume”, a spus ea.

Reprezentantele Asociaţiei "Dăruieşte viaţă" au propus renunţarea la cardul de sănătate pe perioada stării de urgenţă, arătând că bolnavii care suferă de boli cronice vor "umple” cabinetele medicilor de familie şi farmaciile la începutul lunii, pentru a-şi ridica reţetele medicale, dar şi compensarea integrală a reţetelor care în prezent sunt suportate de la bugetul CNAS în proporţie de 50% sau de 90%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.