Membrii asociaţiei Ad Astra îi cer ministrului Cercetării, Nicolae Hurduc, "să retracteze afirmaţiile false şi înşelătoare privind evoluţia speciilor şi călătoria în timp şi să se concentreze în schimb pe problemele acute şi deosebit de grave ale politicilor cercetării şi inovării din România".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Membrii Ad Astra, asociaţie a cercetătorilor români din întreaga lume, afirmă, într-un comunicat de presă transmis joi, că, până la data propunerii sale pentru funcţia de ministru al Cercetării şi Inovării, profesorul Nicolae Hurduc se bucura de un anumit respect în comunitatea ştiinţifică şi tehnologică, datorită unor rezultate originale, publicate în domeniul polimerilor.

"Spre marea noastră dezamăgire, imediat după nominalizare, domnul profesor a afirmat şi susţinut public o serie de fantezii pseudoştiinţifice privitoare la evoluţia speciilor, originea omului şi călătoria în timp. Astfel s-a expus ridiculizării publice şi riscă să compromită imaginea comunităţii ştiinţifice româneşti pe care o reprezintă. Cu toate că libertatea de expresie permite oricui, legal vorbind, să emită aproape orice, poziţia de demnitar ar trebui să presupună o anumită responsabilitate. Propagând asemenea aberaţii, folosindu-se de înalta poziţie administrativă în care a fost numit pentru a se erija într-un soi de autoritate ştiinţifică universală, dl Nicolae Hurduc agravează starea de confuzie indusă românilor de unele deficienţe sistematice ale manualelor şi programei din învăţământul preuniversitar", susţin membrii asociaţiei.

Conform sursei citate, afirmaţiile lui Hurduc, "dacă nu fac parte dintr-o campanie intenţionata de propagandă anti-ştiinţifică a partidului său, demonstrează două lacune grave, una epistemologică şi una deontologică".

"Prima problemă este nestăpânirea noţiunii de teorie ştiinţifică sau incapacitatea de a aplica această noţiune la cazul în speţă, adică de a face distincţia între o teorie ştiinţifică şi simple fantezii beletristice. A doua problemă este arogarea autorităţii ştiinţifice în cu totul alte domenii decât cele în care a publicat rezultate originale: domnul Hurduc pretinde implicit că ar fi o autoritate în specialităţi înguste ale biologiei şi fizicii, domenii foarte diferite de cel al polimerilor", mai spun membrii Ad Astra.

Ei îi cer ministrului Hurduc "să retracteze afirmaţiile false şi înşelătoare privind evoluţia speciilor şi călătoria în timp şi să se concentreze în schimb pe problemele acute şi deosebit de grave ale politicilor cercetării şi inovării din România" şi spun că aşteaptă publicarea unui plan de acţiune pentru ministeriatul său.

Presa a relatat că Nicolae Hurduc a afirmat, într-un interviu: "Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, se trage din maimuţă. Eu nu accept aşa o idee, oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluţionistă. Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor. Iar asta pentru că oamenii au nişte caracteristici, conştiinţa şi sufletul, iar până într-un punct le vedem la animal".

Nicolae Hurduc a depus jurământul ca ministru al Cercetării şi Inovării, luni seară, în cadrul unei scurte ceremonii care s-a desfăşurat la Palatul Cotroceni.

Profesorul universitar Nicolae Hurduc este inginer chimist, decan al Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului "Cristofor Simionescu" de la Universitatea "Gheorghe Asachi" din Iaşi. Premierul Viorica Dăncilă l-a prezentat drept un profesionist şi un bun comunicator.

Potrivit CV-ului său, Nicolae Hurduc este de 17 ani profesor universitar la Facultătea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, iar din 2016 este şi decanul acestei facultăţi.

În perioada 1975-1980 a studiat tehnologia compuşilor macromoleculari la Institutul Politehnic Iaşi, ieşind cu diplomă de inginer chimist, iar în perioada 1986-1993 a studiat chimia la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi”, unde şi-a dat doctoratul. Din 2002 este conducător de doctorate în domeniul chimiei.

Hurduc a publicat, de-a lungul timpului, 165 de articol în reviste specializate, dintre care 135 în reviste cotate ISI, şi şapte cărţi sau capitole de carte. Deţine şase brevete, dintre care două internaţionale şi a participat la 290 de conferinţe şi comunicări ştiinţifice. În perioada 1995 – 2005, a fost profesor invitat la facultăţi din Franţa.

În 1993 a primit premiul "Gheorghe Spacu” al Academiei Române.

De asemenea, Nicolae Hurduc este membru fondator al Societăţii Române de Reologie (2009) şi membru al Fundaţiei Alfred Kastler (2001), International Liquid Crystal Society (1995), American Chemical Society (2015) şi Royal Society of Chemistry (2015).

A colaborat cu institute şi universităţi din Franţa, Polonia, Japonia, Australia, Statele Unite, Austria şi Ungaria şi a fost membru în comisii internaţionale de evaluare şi susţinere a tezelor de doctorat, la Universitatea Paris 13 (mai 2005), Tezpur University, India (aprilie 2005) şi Royal Melbourne Institute of Technology, Australia (aprilie 2007).

Deţine diplome de expert evaluator European Research Council (Horizon 2020), ANCS (România), ARACIS (România).

În perioada 2012-2016 a fost membru în CNATDCU, preşedinte al Comisiei de Chimie.

Postul a rămas vacant după ce ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, şi-a anunţat demisia, în 31 august.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.