Un pacient care urma să fie transferat de la Spitalul Universitar la Spitalul Foişor a decedat în urma unui stop cardiac înainte de a fi preluat de ambulanţă, iar alte două paciente au decedat după transfer, în secţia ATI a unităţii medicale, a anunţat luni şeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Într-adevăr şi din păcate au decedat trei pacienţi: unu înainte a fi preluat de ambulanţa SMURD de la Spitalul Universitar, a intrat în stop cardiac înainte de a fi preluat de ambulanţă, în stare critică, iar alte două paciente, una în vârstă de 60 de ani şi una în vârstă de 83 de ani, din păcate au decedat la Spitalul Foişor după ce au fost internate în secţia de terapie intensivă. Prima a fost internată în data de 10.04 la orele 19:27 şi decedată din păcate în data de 11.04 la orele 7:52. A doua pacientă a fot internată în data de 11.04 la ora 0:52 şi a fost declarată decedată, din păcate, în data de 11.04 la ora 17:32”, afirmă Raed Arafat într-o declaraţie video postată pe Facebook, luni după amiază.
Acesta a transmis condoleanţe familiilor celor trei pacienţi.
„Sincer, ne pare rău de aceste situaţii, dar ştim foarte bine cu ce avem de a face: cu o boală perfidă, o boală care se agravează rapid, o boală în care pacienţii aflaţi în stare critică pot ajunge în stop cardiac rapid şi aici sunt lucruri pe care nu putem să le controlăm. Încercăm să salvăm cât mai multe vieţi dar faptul că o persoană a intrat în stop cardiac înainte de a fi preluată şi că două paciente au decedat la ore după ce au fost internate în secţia de terapie intensivă, asta nu poate să fie imputat acţiunii de transfer al pacienţilor sau acţiunea de a prelua secţia de terapie intensivă de la Foişor, pentru a trata pacienţii COVID. De fapt, aceste date demonstrează că era corectă decizia noastră şi aveam nevoie de lărgirea capacităţii de terapie intensivă”, a adăugat Raed Arafat.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a făcut referire şi la cazul unei paciente care urma să fie internată în Spitalul Foişor şi care a declarat public că nu poate fi operată decât în Turcia. 
„Astăzi, văzând despre ce este vorba, văzând care este diagnosticul, care este o operaţie care poate fi realizată în mai multe spitale din România şi nu numai la nivelul centrelor universitare, a fost contactată pacienta de către Direcţia noastră de asistenţă medicală de urgenţă pentru a o sprijini, fiind şi angajat al MAI, şi s-a programat o vizită către domnul profesor Cârstoiu, care este managerul Spitalului Universitar şi este ortoped de specialitate, pentru a fi consultată şi programată pentru operaţie”, a precizat Arafat.
El a adăugat că pacienta este cea care va decide dacă acceptă sau nu consultaţia şi intervenţia chirurgicală la Spitalul Universitar.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.