Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, recomandă celor care merg pentru diverse activităţi precum cursuri extraşcolare sau întâlniri de socializare care se desfăşoară în clădiri încadrate în clasa unu de risc seismic să evite să se afle în astfel de imobile. „Tu trebuie să fii tu responsabil pentru tine. Nu intri într-un spaţiu, dacă nu eşti chiar obligat, într-un spaţiu care este cu risc seismic şi care ştii despre el că este cu risc seismic de clasa I”, spune şeful DSU.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, ce le recomandă celor care participă activităţi în spaţii încadrate în clase cu risc seismic şi în care au loc diverse cursuri, sunt amenajate cafenele sau se desfăşoară alte tipuri de acţiuni, Raed Arafat a spus că nu poate recomanda nimănui să se afle într-o clădire cu risc seismic ridicat, dacă nu este obligat că fie acolo. 
„Dacă ştii că o locaţie este într-un risc seismic clasa I şi că este un pericol dacă eşti acolo, eu, îmi pare rău să  o zic, dar mai bine nu te duci. Adică tu trebuie să fii tu responsabil pentru tine. Nu intri într-un spaţiu, dacă nu eşti chiar obligat, într-un spaţiu care este cu risc seismic şi care ştii despre el că este cu risc seismic de clasa I. Eu nu pot să spun: intraţi şi sfatul meu este să faceţi: unu, doi, trei sau să fugiţi cât mai  repede. Dacă nu eşti obligat să intri într-un spaţiu care este cu risc seismic, nu intri”, a afirmat Raed Arafat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.