Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, medicul Raed Arafat, afirmă că nu se pune problema introducerii obligativităţii vaccinării anti-COVID pentru unele sectoare, însă susţine, în ceea ce priveşte sectorul sanitar, ideea ca angajaţii să se testeze pe banii lor, pe motiv că "nu e normal să ceri testarea pe banii statului din momentul în care ai alternativă pe gratis şi să te protejezi".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"La acest moment nu se discută de obligativitate în sensul în care eşti obligat să te vaccinezi. Da, se poate discuta şi încă e discuţia în sectorul sanitar, nu eşti vaccinat, te testezi, asta este normal. Adică nu eşti vaccinat, ok, nu vrei să te vaccinezi, testează-te. Nu e normal să ceri testarea pe banii statului din momentul în care ai alternativă pe gratis şi să te protejezi”, a afirmat Raed Arafat, vineri seară, la Digi 24. 
 
În ceea ce priveşte restricţiile, oficialul din Ministerul de Interne a explicat că "intenţia este să nu mai închidem" unele activităţi economice, dar el a subliniat că sunt foarte importante măsurile de prevenţie. 
 
"Orice situaţie se analizează şi se iau măsuri în final ca să împăcăm partea de sănătate publică cu partea de economie”, a conchis el.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.