Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va finaliza, săptămâna aceasta, semnarea acordurilor-cadru pentru ambulanţele de urgenţă de tip B, în timp ce licitaţia pentru ambulanţele de tip C este în curs de finalizare, a anunţat, joi, secretarul de stat Raed Arafat. El precizează până la sfârşitul anului vor fi livrate aproximativ 500 de ambulanţe de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, în cursul acestei săptamani, IGSU urmează să finalizeze semnarea acordurilor-cadru pentru ambulanţele de urgenţă de tip B 4x2 si 4x4.

Licitaţia a fost finalizată, iar primele ambulanţe de tip B pentru Serviciile de Ambulanţă şi SMURD urmează să ajungă în cursul acestui an. În curs de finalizare se află şi licitaţia pentru ambulanţele de tip C, precizează el.

"Până la sfârşitul acestui an vor fi livrate aproximativ 500 de ambulanţe de urgenţă, urmând ca livrările să continue şi anul viitor, începând cu luna Ianuarie. Un total de 1.309 de ambulanţe de tip A, B si C urmează a fi livrate în cadrul prezentului proiect finanţat prin POR, accesând fonduri europene nerambursabile (935 ambulanţe de urgenţă tip B, din care 600 destinate serviciilor de ambulanţă şi 335 SMURD, 132 ambulanţe de urgenţă tip C, din care 81 destinate serviciilor de ambulanţă şi 51 destinate SMURD, şi 242 ambulanţe de transport de tip A destinate serviciilor de ambulanţă)", menţionează Raed Arafat.

Potrivit acestuia, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov urmează să primească 106 ambulanţe de tip B şi C achiziţionate de Primăria municipiului Bucureşti, care nu sunt incluse în numărul total de 1.309 ambulanţe menţionat.

Arafat menţionează că acest proiect include şi alte dotări specifice intervenţiilor medicale de urgenţă, pentru care licitaţiile urmează a fi derulate, un exemplu fiind ambulantele de terapie intensivă mobilă pentru nou-născuţi.

Noile ambulanţe vor înlocui parcul învechit al serviciilor de ambulanţă şi SMURD, în care majoritatea ambulanţelor au fost achiziţionate în anii 2007/2008.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.