Aproximativ 70 de militari români aflaţi în misiuni în Afganistan, Irak şi Republica Centrafricană vor fi repatriaţi, în cadrul măsurilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. Ei vor putea reveni în teatrele de operaţii, în cazul în care comandanţii misiunilor vor solicita acest lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, marţi, că a decis reconfigurarea numărului de militari români care acţionează, în următoarea perioadă, în unele misiuni internaţionale, în contextul măsurilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, aproximativ 70 dintre militarii dislocaţi de Armata României în Afganistan, în cadrul misiunii NATO “Resolute Support”, în Irak - misiunea de tip coaliţie “Inherent Resolve” şi în Republica Centrafricană - misiunea Uniunii Europene de instruire şi consiliere vor fi repatriaţi. Ei se vor putea reîntoarce în teatrele de operaţii, în situaţia în care vor exista solicitări din partea comandamentelor misiunilor respective. Măsuri similare au fost luate şi de alte ţări din NATO, Uniunea Europeană sau partenere.

Configuraţia detaşamentelor Ministerului Apărării Naţionale dislocate în celelalte misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român rămâne neschimbată. 

Potrivit MApN, măsurile de reconfigurare, realizate în consultare şi coordonare cu partenerii din Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană şi în concordanţă cu legislaţia naţională în vigoare în această perioadă, nu afectează modul de îndeplinire a misiunilor şi siguranţa militarilor români dislocaţi în teatrele de operaţii.

"Armata României va continua să îndeplinească responsabilităţile asumate de ţara noastră în plan internaţional, situaţia din teatrele de operaţii în care sunt desfăşuraţi militarii români urmând să fie monitorizată în permanenţă, în vederea stabilirii măsurilor necesare, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice şi de securitate din zonele de dislocare şi de măsurile adoptate la nivel global pentru reducerea riscurilor de contaminare cu virusul SARS-CoV-2", arată sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.