Aproximativ 30 de părinţi au participat, duminică, împreună cu copiii lor, în ciuda vremii neprielnice, la un ”protest al copiilor” organizat în Piaţa Mare din Sibiu. Alte 20 de persoane au protestat ”prin cultură”, în acelaşi loc, citind cărţi alese special pentru acest eveniment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Protestul copiilor” a început în jurul orei 11.00 şi s-a desfăşurat în Piaţa Mare din Sibiu, aproximativ 30 de părinţi cu copii participând la manifestaţie.

În timp ce părinţii au socializat, purtând mesaje antiguvernamentale, copiii, cu steaguri în mână, s-au jucat.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Am venit de o oră. Ştiam că e de la 11.00, dar nu am ajuns din cauza vremii. Am venit pentru că nu în fiecare seară pot să duc şi copilul, date fiind condiţiile vremii şi programul lui. Ora aceasta este o oră potrivită şi e bine să iasă şi el să înţeleagă că trebuie să lupte pentru dreptate”, a spus o mămică.

Protestul s-a încheiat în jurul orei 13.00, când în acelaşi loc s-au adunat în jur de 20 de persoane, care au protestat citind.

În ciuda frigului şi a lapoviţei, oamenii s-au aşezat pe băncile din Piaţa Mare sau pe scăunelele pe care şi le-au adus şi au citit.

Protestatarii au adus cu ei, atât romanele pe are le citesc în prezent, dar şi cărţi ”cu dedicaţie”, ca ”Cercul mincinoşilor” sau ”Psihologie judiciară”.

”Protestez pentru că încă mai pot. Am ieşit şi la protestele de seară, nu în fiecare seară, dar când pot particip. Nu ştiu dacă va exista vreo schimbare, dar avem datoria să încercăm. Atâta timp cât voi putea, voi participa în continuare la proteste”, a declarat un tânăr.

”Protestul prin cultură”, al doilea organizat la Sibiu după ce şi duminica trecută a avut loc o manifestaţie similară, s-a încheiat în jurul orei 14.00.

Sibienii sunt aşteptaţi şi în cursul serii la protest. Organizatorii au anunţat că vor să refacă Traseul Revoluţiei – un marş de peste zece kilometri prin multe dintre cartierele oraşului. Nu se ştie însă deocamdată dacă marşul va avea loc în caz de participare redusă.

De altfel, protestatarii din Sibiu au anunţat că au o noua strategie după ce numărul participanţilor la manifestaţiile din timpul săptămânii a scăzut constant. Astfel, ei au anunţat că vor protesta seara doar duminica.

Toate cele trei proteste de duminică au primit aprobare de la Primărie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.