Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Braşov afirmă că, în primele nouă luni ale acestui an, în judeţ s-au înregistrat 96 de cazuri de pagube produse de urşi şi lupi, la culturile agricole, animale domestice şi autovehicule. Ca urmare, au fost înregistrate dosare de pagube în valoare de peste 460.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În perioada 01.01.2023 - 30.09.2023, la nivelul jud. Braşov s-au înregistrat un număr de 96 cazuri de pagube produse de speciile strict protejate (urs şi lup) la culturile agricole, animale domestice şi vehicule rutiere (accidente auto în care au fost implicate specii strict protejate). Exemplare din specia urs au fost responsabile de pagube în 87 de cazuri, iar din specia lup, în 9 cazuri”, a declarat Ciprian Băncilă, director executiv al APM Braşov, citat într-un comunicat al instituţiei.

Potrivit Agenţiei, în prima parte a acestui an, cele mai multe pagube s-au înregistrat la animale domestice (ovine, caprine şi bovine). În a doua parte a anului (începutul lunii august şi până în prezent), frecvenţa pagubelor produse de speciile strict protejate (urs brun) a crescut în cazul culturilor de porumb.

Din datele înregistrate de APM Braşov, frecvenţa pagubelor produse de speciile protejate este mai ridicată în zonele Homorod, Apaţa, Şercaia, Mândra şi Sâmbăta de Sus, Buneşti, Hârseni, Cincu, Ormeniş, Caţa, Crizbav.

”Până în momentul de faţă au fost întocmite 96 de dosare cu o valoare a pagubelor în cuantum de 466.540 RON, fiind achitate despăgubiri în cazul a 31 dosare, în cuantum de 147.123 RON. În urma centralizării pagubelor, s-a constatat faptul că exemplare din speciile urs şi lup au omorât un nr. de 127 ovine, 19 bovine şi 2 suine. De asemenea, au fost distruse de către exemplare din specia urs, 28 de familii de albine şi afectată o suprafaţă 31,54 ha porumb boabe şi siloz şi 0,1 ha plantaţie Aronia”, a arătat APM.

Tototdată, au fost înregistrate 4 dosare de pagube produse vehiculelor rutiere rezultate în urma accidentelor auto în care au fost implicate specii protejate (urs brun). Valoarea pagubelor a fost de 88.759,54 lei, însă în aceste cazuri, răspunderea civilă a revenit conducătorului auto sau administratorului drumului, în funcţie de prezenţa/absenţa pe sectorul de drum, unde s-au întâmplat evenimentele, a indicatoarelor rutiere cu semnificaţia ”Atenţie animale”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.