Ministrul Mediului, Tanczos Barna, şi directorul Administraţiei Naţionale ”Apele Române”, Barabas Laszlo, participă, astăzi, la o acţiune de ecologizare a lacului Tărlung - Săcele, din judeţul Braşov, cu o ambarcaţiune 100% electrică. Aceasta va colecta deşeurile de pe luciul apei, pentru a fi sortate şi reciclate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Mediului, acţiunea de ecologizare a lacului Tărlung - Săcele are loc sâmbătă, iar ministrul Mediului, Tanczos Barna, şi directorul general al Administraţiei Naţionale ”Apele Române”, Barabas Laszlo, participă la aceasta începând cu ora 11.00.

Aceasta se va face, în premieră, cu o ambarcaţiune 100% electrică, prima de acest gen din Europa, utilizată la colectarea deşeurilor din apă. Ambarcaţiunea a fost denumită Ebisu - protectorul apelor şi este realizată de Act For Tomorrow. 

"Ambarcaţiunea care va curăţa deşeurile de pe luciul apei este compusă dintr-un motor electric, alimentat cu energie din baterii model Tesla 3 şi dispune de încărcare directă de la panourile solare. La bord se pot colecta deşeurile din plastic, aluminiu, sticlă, lemn, textile etc. Aceste deşeuri sunt sortate şi ulterior merg spre reciclare", arată sursa citată.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.