Apele Române anunţă o creştere semnificativă a rezervei de apă în lacurile de acumulare, arătând că la sfârşitul lunii martie, coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare era de 56% iar astăzi, acest coeficient a crescut la 74,94%.
”Creştere semnificativă a rezervei de apă în lacurile de acumulare. La sfârşitul lunii martie, coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România era de 56%. Astăzi, 29 aprilie, acest coeficient a crescut la 74,94%, conform datelor centralizate de Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR)”, transmit Apele Române.
Această creştere este rezultatul precipitaţiilor recente şi al măsurilor de gestionare atentă a resurselor de apă.
26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României
”În mod special, în acumularea Paltinu, s-a înregistrat o creştere a volumului de apă de la 21,2 milioane m³ la 23 milioane m³, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire semnificativă. Asigurăm în continuare alimentarea cu apă a populaţiei. Continuăm să monitorizăm şi să gestionăm cu atenţie resursele de apă pentru a răspunde nevoilor comunităţilor”, menţionează Apele Române.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.