Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut în 2023, peste 82.400 de acţiuni de control, în creştere cu 14% faţă de 2022. De asemenea, valoarea amenzilor date anul trecut a fost 455 de milioane de lei, în creştere cu 52% faţă de 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au prezentat vineri, un bilanţ al activităţii instituţiei pe anul 2023. 
“În ceea ce priveşte acţiunile de control desfăşurate în 2023, se observă, comparativ cu anul precedent, nu doar o intensificare a activităţii de supraveghere a pieţei, pe toate palierele sale de manifestare, în raport cu consumatorul, dar şi de prevenţie şi de corectare, acolo unde aceste lucruri s-au dovedit a fi necesare”, au transmis reprezentanţii ANPC.
Astfel, în 2023 au fost făcute 82.446 de acţiuni de control, în creştere cu 14% faţă de 2022, când au fost realizate 72.080 de controale. 
De asemenea, în 2023, comisarii ANPC au dat 64.264 de amenzi faţă de 39.495 în 2022. Valoarea totală a amenzilor aplicate în 2023 a fost de 455 de milioane de lei, în creştere cu 52% faţă de 2022, când valoarea sancţiunilor s-a ridicat la 300 de milioane de lei. 
Totodată, valoarea amenzilor încasate în 2023 a fost de 97 de milioane de lei faţă de 45 de milioane de lei în 2022. 
ANPC a realizat şi un clasament al performanţelor pe judeţe, iar în privinţa numărului acţiunilor de control în judeţul Bistriţa Năsăud s-au înregistrat în 2023 o creştere cu 90% a verificărilor faţă 2022, în Ilfov creşterea a fost de 65%, iar în Brăila de 57%. 
În privinţa numărului amenzilor aplicate, pe primul loc se situează Bistriţa Năsăud cu o creştere de 227% în 2023 faţă de 2022, pe locul doi – Sălaj – creştere de 193% şi Botoşani – creştere de 169%. 
Judeţul Constanţa se situează pe prima poziţie în privinţa valorii amenzilor aplicate, înregistrând o creştere de 297% în 2023 faţă de 2022, pe poziţia secundă se află Bistriţa Năsăud – creştere de 179% în 2023 faţă de 2022 şi Bihor – creştere de 144%. 
În privinţa amenzilor încasate, primul loc este ocupat de Botoşani – creştere de 371% în 2023 faţă de 2022, Vaslui, creştere de 317% şi Iaşi, creştere de 315%.  
Totodată, în privinţa numărului reclamaţiilor soluţionate, judeţul Satu Mare se află pe prima poziţie, cu o creştere de 182% anul trecut faţă de 2022, pe locul doi se află Vaslui, cu o creştere de 149% şi Sălaj – creştere de 137%.
Reprezentanţii ANPC au mai anunţat că în 2023 au fost făcute 49 de controle tematice la nivel naţional, respectiv 22 controale în domeniul produselor şi serviciilor alimentare şi 27 de controale în domeniul produselor şi serviciilor nealimentare. În cadrul acţiunilor tematice de control desfăşurate la nivel naţional au fost controlaţi 25.958 operatori economici. 
De asemenea, au fost desfăşurate patru tematici de control la nivel naţional, referitoare la serviciile financiare  bancare şi nebancare, în cadrul cărora au fost controlaţi 651 operatori economici. 
 În ceea ce priveşte domeniul imobiliar, în cadul tematicii de control derulate în 2023, au vost verificaţi, la nivelul întregii ţări, 237 de dezvoltatori.
Anul trecut, s-au desfăşurat, de asemenea, ample serii de verificare la marile lanţuri de magazine. 
În 2023, ANPC a continuat acţiunile de verificare a importurilor de deşeuri – mărfuri second-hand, în România, produse care urmau să fie puse în vânzare, pe piaţă, în ţara noastră. 
În acest context, ANPC a desfăşurat, doar în 2023, 1.681 acţiuni de control, la nivel national, la 258 dintre acestea participând şi reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, iar la 356, cei ai Poliţia de Frontieră, campanie care va continua şi în 2024.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.