ANM anunţă joi că în sudul şi estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Olteniei, în vestul şi nordul Munteniei, precum şi în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, cu rafale de 55...70 km/h, vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp. Interval de valabilitate a avertizării este 24 august, ora 12:00 – 24 august, ora 23:00. În Capitală, în a doua parte a zilei de joi şi pe parcursul nopţii de joi spre vineri, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În intervalul 24 şi 25 august, se va înregistra un val de căldură şi disconfort termic ridicat în vestul, sud-vestul şi sudul teritoriului. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 şi 22 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis şi o prognoză specială pentru Capitală, valabilă de joi de la ora 10:00 până sâmbătă, la ora 09:00.

Astfel, valul de căldură se va menţine. Va fi caniculă în timpul după-amiezilor, iar disconfortul termic va fi ridicat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unităţi.

În a doua parte a zilei de joi şi pe parcursul nopţii de joi spre vineri, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi temperaturi maxime de 34...35 de grade şi minime de 19...21 de grade.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.