Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, joi, la deschiderea anului universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale, că are încredere în capacitatea universităţilor de a găsi cele mai bune soluţii pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor didactice, cu respectarea normelor sanitare. Ea a transmis că universităţile vor fi sprijinite pentru dotarea cu echipamente de protecţie medicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Am mare încredere în capacitatea universităţilor de a găsi cele mai bune soluţii pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor didactice, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenţie recomandate de autorităţile sanitare. Trebuie să dăm dovadă de flexibilitate, să ne adaptăm de la o săptămână la alta, să acţionăm rapid şi eficient în favoarea studenţilor şi cadrelor didactice astfel încât să nu fie afectată dobândirea cunoştinţelor necesare unor absolvenţi calificaţi ai programelor de studii”, a declarat Monica Anisie. 
 
Ea a precizat că îşi doreşte ca dificultăţile impuse de contextul epidemiologic să fie transformate în oportunităţi pentru toată lumea.
 
"Vă încurajez să depuneţi toate eforturile în aşa fel încât la momentul reluării activităţilor faţă în faţă să dovediţi că educaţia contează. Ţinând cont de situaţia epidemiologică actuală, instituţiile de învăţământ superior de stat vor fi sprijinite şi în vederea dotării cu echipamente de protecţie medicală. Ştiu că acest nou an universitar este unul aparte, dar sunt convinsă că va fi unul reprezentantiv pentru calitatea educaţiei, respectând în acelaşi timp misiunea universităţilor, dar şi recomandările medicale. Şi îmi doresc ca toate dificultăţile impuse de contextul epidemiologic să fie transformate în oportunitate de noi toţi”, a mai transmis ministrul Educaţiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.