Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că a constatat conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală şi fiscală în cazul a şapte aleşi locali, după ce aceştia au semnat documente sau au participat la adoptarea unor hotărâri deşi ei sau rude ale lor aveau interese personale. Printre cei vizaţi se află şi primarul comunei Mogoşoaia, din Ilfov, Paula Precup, pentru care a fost sesizat Parchetul ICCJ, fiind acuzat că a iniţiat şi semnat o serie de documente care au creat un avantaj patrimonial pentru fiul său.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

ANI arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că în cazul lui Paul Mihai Nicu Precup, primar al comunei Mogoşoaia, judeţul Ilfov, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a iniţiat şi semnat o serie de documente privind schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic al unor parcele de teren din Sectorul Zero ce fac obiectul lucrărilor de utilitate publică denumite ”Zona de dezvoltare a comunei Mogoşoaia, Judeţul Ilfov".

Demersul a creat un avantaj patrimonial pentru fiul acestuia, susţine ANI.

De asemenea, în cazul lui Stan Malinche, primar al comunei Gropeni, judeţul Brăila, a fost constatat un conflict de interese administrativ şi a fost sesizat Parchetul.

”În exercitarea mandatului de primar, deşi avea un interes personal în problemele propuse dezbaterilor, a participat la emiterea, adoptarea şi încheierea unor acte administrative şi juridice privind societatea în cadrul căreia deţine calitatea de membru fondator şi funcţia de primvicepreşedinte, încălcând astfel prevederile art. 70 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019”, arată ANI.

Instituţia a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către Stan Malinche a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a îndeplinit o serie de acte privind societatea în cadrul căreia deţine calitatea de membru fondator şi funcţia de primvicepreşedinte şi pentru întreprinderea individuală deţinută de soţia acestuia.

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de Malinche a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse în calitate de primar al comunei Gropeni funcţia de primvicepreşedinte deţinută în cadrul societăţii.

În cazul lui Dumitru Mihaiu, viceprimar al comunei Tudor Vladimirescu, judeţul Brăila, şi fost consilier local, s-a constatat conflictul de interese administrativ.

”În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016-2020), a participat la emiterea şi adoptarea Hotărârii C.L. Tudor Vladimirescu din data de 29 iulie 2020 privind alocarea sumei de 60.000 Lei asociaţiei în cadrul căreia deţine calitatea de membru fondator şi funcţia de preşedinte. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea 161/2003 şi art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019”, mai arată ANI.

Conflictul de interese administrativ a fost constatat şi în cazul lui George Adrian Ştefănescu, viceprimar al oraşului Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, întrucât, în calitate de consilier local, a participat la adoptarea Hotărârii Consiliului Local din 28 septembrie 2021 privind respingerea proiectului de hotărâre din 23 septembrie 2021 cu privire la încetarea mandatelor de consilieri locali, acesta având un interes personal în problema supusă dezbaterii întrucât se afla pe lista consilierilor locali ale căror mandate au fost declarate încetate de drept.

Totodată, Ştefănescu a participat la adoptarea Hotărârii Consiliului Local din 26 august 2021 prin care a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru un ansamblu de locuinţe aflat pe terenul deţinut de societatea la care el este asociat unic şi administrator. Astfel, el a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019.

La rândul său, Marian Ciotoianu, consilier local în cadrul CL al oraşului Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, s-a aflat în conflict de interese administrrativ după ce a participat la adoptarea Hotărârii Consiliului Local din 28 septembrie 2021 privind respingerea proiectului de hotărâre din 23 septembrie 2021 cu privire la încetarea mandatelor de consilieri locali, acesta având un interes personal în problema supusă dezbaterii, deoarece se afla pe lista consilierilor locali ale căror mandate au fost declarate încetate de drept. El a încălcat astfel prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.

ANI a constatat conflictul de interese administrativ şi a sesizat Camera de Conturi Gorj în cazul lui Sabin Diaconu, consilier local în cadrul CL al comunei Cruşeţ, judeţul Gorj.

”În perioada exercitării mandatului de consilier local a participat la adoptarea Hotărârii C.L. din data de 18 decembrie 2020 privind prelungirea contractelor de locaţiune pentru închirierea unor imobile aflate în domeniul privat al com. Cruşeţ, fără să anunţe la începutul şedinţei interesul personal avut în problema respectivă. În baza Hotărârii, Primăria Cruşeţ a încheiat cu trei afini ai persoanei evaluate acte adiţionale prin care a fost prelungită valabilitatea contractelor de locaţiune. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) şi alin. (2)-(5) din O.U.G. nr. 57/2019. De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Camera de Conturi Gorj în vederea exercitării controlului asupra modului de formare şi administrare a resurselor financiare ale unităţii administrativ-teritoriale Cruşeţ, privind posibila încălcare a legislaţiei contravenţionale şi penale”, susţine ANI.

De asemenea, Vasile Dorin Hortea, consilier local în cadrul CL al comunei Roşia, judeţul Bihor, s-a aflat în conflict de interese administrativ, în cazul său fiind sesizat şi Parchetul.

”În perioada exercitării mandatului de consilier local a participat la deliberarea şi adoptarea mai multor Hotărâri ale C.L. al Com. Roşia cu privire la Ocolul Silvic Codrii Beiuşului, în cadrul căruia persoana evaluată deţine funcţia de şef district, încălcând astfel prevederile art. 70 şi 77 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, lit. d) şi e) din O.U.G. nr. 57/2019. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la săvârşirea de către Hortea Vasile Dorin a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât în exercitarea atribuţiilor de consilier local, a îndeplinit acte prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine”, mai arată ANI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.