Preţurile ajung la 70 de euro pe noapte la un hotel de trei stele, în Mamaia, în regim de all inclusive, pentru luna iunie, în timp ce la un hotel tot de trei stele din Bulgaria, la Nisipurile de Aur, preţul este în medie de 22-25 euro pe noapte. În ceea ce priveşte Grecia, pentru luna iulie, preţurile pornesc de la 22-25 de euro pe noapte. IRI Travel, principalul turoperator pe destinaţia Bulgaria, a făcut o analiză a preţurilor la cazările din hotelurile de 3,4 şi 5 stele din principalele staţiuni din România, Bulgaria şi Grecia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preţuri la vacanţe pe litoralul din România

În cea mai căutată staţiune de la malul Mării Negre, din România, Mamaia, în hotelurile de 5 stele cazarea vine cu mic dejun inclus, iar preţurile variază între 70 şi 75 de euro pe noapte, de persoană, în luna iunie. Pentru iulie şi august, tarifele vor creşte până la 105 – 110 euro/ noapte/persoană, iar în septembrie acestea vor scădea până la 55-60 de euro pe noapte de persoană.  

„Pentru hotelurile de 4 stele tarifele variază în Mamaia în funcţie de regimul ales de client. La mare căutare sunt în continuare hotelurile cu all inclusive sau ultra all inclusive, chiar dacă ţara noastră are puţine astfel de hoteluri în comparaţie cu Bulgaria”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel. 

Astfel că, pentru lunile iunie şi septembrie, hotelurile de 4 stele s-au pregătit cu tarife cuprinse între 60 şi 85 de euro pe noapte, în timp ce în iulie acestea se majorează până la 100 şi 110 euro de persoană/ noapte, ca în august să ajungă şi la 120 de euro/ persoană/ noapte. 

La 3 stele, în Mamaia preţurile ajung la o medie de 30-50 de euro/ persoană/ noapte. La 30 de euro/ noapte turiştii au inclus micul dejun, în timp ce la 70 de euro/ noapte, regimul este de all inclusive.   

În Costineşti, la 4 stele, cu mic dejun, în iunie şi septembrie, preţul este de 35 – 40 euro/ noapte/ persoană, în timp ce în iulie ajunge la 50 – 55 euro/ noapte/ persoană şi în august la 60-65 euro/ noapte/ persoană.

Tot în Costineşti, dar la 3 stele, cu mic dejun, în iunie tariful e de 20 – 25 euro/ persoană/ noapte, creşte în iulie la 30 euro şi în august la 35 euro/ persoană pe noapte

În Eforie Nord, hotelurile de 4 stele îşi aşteaptă clienţii cu preţuri care variază destul de mult. Acestea sunt în iunie de 38 – 80,5 euro/ persoană, cresc apoi în iulie la 67,5 – 112,5 euro/ persoană şi la 67 – 112,5 euro/ persoană în august.

În septembrie ajung la 38 – 67 euro/ persoană.

„La 3 stele, tarifele pentru o noapte sunt destul de mici, mai mici decât ceea ce aveau în ofertă agenţiile la începutul anului, acesta fiind, dacă-i putem spune aşa, o parte bună a epidemiei de coronavirus. Astfel că în iunie, vom găsi tarife de 20 – 25 euro/ noapte, în iulie, 48 – 53 euro/ persoană, în august, 53-55 euro/ persoană, iar în septembrie, preţurile scad la 20 de euro/ persoană”, a mai spus CEO-ul IRI Travel. 

Preţuri la cazare în Bulgaria

În Bulgaria, hotelurile de 5 stele din Nisipurile de Aur îşi asteaptă turiştii cu tarife cuprinse între 48 şi 52 de euro, având inclus doar micul dejun. La 4 stele, tarifele pentru cazare cu mic dejun variază în jurul cotei de 25 de euro de persoană. În timp ce la all inclusive, acestea urcă până la 40 de euro. La 3 stele, diferenţa pe noapte între hotelurile care oferă mic dejun şi all inclusive nu este decât de 5 euro. Adică 20-22 euro/ noapte sau 25-27 euro/ persoană. 

„Pentru luna iulie şi august, bulgarii majorează preţurile cu 10-15 euro de persoană pe noapte la fiecare categorie de hotel, iar în septembrie, preţurile ajung la nivelul lunii iunie”, a mai afirmat Lucian Bădîrcea. 

În Sunny Beach, pentru lunile iunie şi septembrie, tarifele  pe noapte la 5 stele variază între 60 şi 65 de euro, la 4 stele, coboară la 40-45 de euro/ persoană în funcţie de regimul ales, iar la 3 stele cu mic dejun preţul este de 20 de euro/ noapte, iar cu all inclusive, 25-30 euro/ noapte. 

„În schimb, când vorbim de lunile iulie şi august, la 5 stele cu all inclusive, tarifele se majorează până la 77-80 de euro. La 4 stele, all inclusive: 48-55 euro, cu mic dejun: 40-45 euro. Pentru hotelurile de 3 stele, preţurile sunt cuprinse între 30 şi 40 de euro în funcţie de masă”, a mai spus Lucian Bădîrcea. 

Tarife practicate de hotelurile din Grecia

 Pentru că situaţia este destul de incertă în ceea ce priveşte libera circulaţie a românilor până în Grecia, pentru luna iunie nu putem vorbi de tarife exacte. În schimb, pentru luna iulie, preţurile pornesc de la 22-25 de euro pe noapte în Thassos, la hotelurile de 3 stele cu self catering. Cu mic dejun, preţurile ajung la 40-45 de euro. 

La 4 stele, preţurile variază între 70 şi 80 de euro, pentru cazare cu mic dejun sau demipensiune. 

La 5 stele, tarifele oscilează între 70 şi 90 de euro. 

Pentru luna august, Thassos aşteaptă turiştii cu tarife de 55 de euro/ persoană la hotelurile de 3 stele, iar la 4 stele acestea se duc la 75-85 de euro/ persoană, în timp ce la 5 stele pot ajunge şi la 100 de euro/ persoană.

În luna septembrie, preţurile scad cu 10-15 euro/ pe noapte sub cele practicate în iulie. 

 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.