Comisarii de mediu din Bihor au aplicat, în ultimele trei zile, amenzi în valoare de 90.000 de lei pentru depozitarea ilegală a deşeurilor în trei localităţi din judeţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cadrul controalelor de verificare a stării de salubrizare la nivelul judeţului Bihor, efectuate de Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu sub coordonarea prefectului Dumitru Ţiplea, au fost aplicate, în ultimele trei zile, amenzi în valoare de 90.000 lei pe raza a trei unităţi-administrativ teritoriale (UAT) din Bihor”, a transmis, joi, Prefectura Bihor.

Porivit sursei citate, în 6 octombrie, comisarii au identificat, la intrarea în localitatea Roşiori, un buldoexcavator care îngropa deşeuri în imediata vecinătate a râului Barcău, pe o suprafaţă de cca 1.000 mp.

În urma controlului s-a dispus ca şi măsură salubrizarea zonei până în 31 octombrie, iar UAT Roşiori a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 30.000 lei.

În 7 şi 8 octombrie s-au constatat abandonări semnificative de deşeuri de diverse categorii, inclusiv reciclabile, pe raza UAT Buduslău şi UAT Borş.

”În ambele cazuri s-au aplicat sancţiuni cu amenzi de 30.000 de lei şi s-a dispus salubrizarea zonelor, cu termen până în 31 octombrie pentru Buduslău, respectiv până în 15 noiembrie pentru Borş”, a ai transmis Prefctura.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.