Amenzi de 175.000 de lei pentru două societăţi de reciclare au fost date de Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Buzău în urma incendiului produs, marţi, la ieşirea din municipiul Buzău. Societăţile sancţionate sunt GreenWeee Internaţional şi Romrecycling SRL, la care comisarii Gărzii de Mediu au găsit mai multe nereguli.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform unui comunicat al Gărzii de Mediu Buzău, societatea GreenWeee Internaţional, proprietara deşeurilor tehnologice, a primit două amenzi, în valoare de 60.000 de lei, pentru tocarea deşeurilor nepericuloase cu echipament specific într-un spaţiu închiriat fără a avea acte de reglementare în acest sens de la Agenţia pentru Protecţie a Mediului, respectiv o amendă de 15.000 de lei pentru faptul că în urma incendiului au fost înregistrate depăşiri ale limitelor de emisie încălcând prevederile Legii nr 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

De cealaltă parte, proprietara spaţiului unde a avut loc incendiul, S.C. Romrecycling SRL a fost sancţionată cu 100.000 de lei pentru nerespectarea condiţiilor din autorizaţia de mediu.

De asemenea, comisarii Gărzii de Mediu au interzis activitatea de tocare a deşeurilor fără deţinerea actelor de reglementare  pe respectivul amplasament şi predarea deşeurilor afectate de incendiu spre valorificare către agenţi economici autorizaţi.

Un incendiu de proporţii a izbucnit, marţi, pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi unde erau depozitate carcase de frigidere, iar apoi s-a extins la hala din apropiere, focul cuprinzând în final 1.500 de metri pătraţi.

În urma incendiului, nu au fost persoane rănite, însă fumul dens şi negru rezultat a determinat autorităţile să avertizeze populaţia prin sistemul Ro-Alert.

Incendiul a fost stins miercuri după-amiază, iar pompierii spun că focul a pornit, cel mai probabil, de la scântei mecanice produse de un utilaj.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău a anunţat că măsurătorile făcute în urma incendiului izbucnit pe platforma unei societăţi de reciclare din Buzău au arătat depăşiri mici la indicatorii privind calitatea aerului, mai exact la monoxid de carbon.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.