Un ambulatoriu de specialitate al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) a fost deschis, joi, la Chitila, în urma unui parteneriat al Primăriei oraşului cu unitatea medicală. Investiţia totală se ridică la 14 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de SUUB, Ambulatoriul de Specialitate SUUB - Chitila funcţionează în baza unui protocol semnat între primarul oraşului, Emilian Oprea, şi managerul SUUB, prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu. Personalul medical şi managementul noii unităţi sanitare vor fi asigurate de către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Investiţia totală în infrastructura acestui centru medical se ridică la aproximativ 14.000.000 lei, din care 11.600.000 lei provin din bugetul local al Primăriei Chitila, diferenţa fiind asigurată de Consiliul Judeţean Ilfov.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Ambulatoriul situat pe Şoseaua Banatului nr. 2 este amplasat într-o clădire complet reabilitată şi extinsă, cu o suprafaţă desfăşurată de 1.458 de metri pătraţi, distribuită pe două niveluri (P+1E).
Dotarea cu echipamente medicale şi mobilier, care s-a ridicat la 15.600.000 lei, a fost realizată prin programul PNRR/2022/C12/MS/I1.3 - I1.3 Unităţi de asistenţă medicală ambulatorie.
Printre echipamentele instalate se numără: ecografe, aparate de monitorizare EKG, colonoscop video HD, echipamente de audiometrie, electrocardiografe, electroencefalografe, electromiografe, electrocautere, gastroscop video HD, maşini de reprocesare a aparaturii optice, monitoare pentru funcţii vitale, seturi de retinoscopie directă, sisteme de colposcopie, sisteme endoscopice ORL HD cu tehnologie NBI (imagistică cu spectru îngust), laringoscoape video, sisteme de cauterizare bipolară şi cu radiofrecvenţă pentru ORL, ureteroscoape, ventilatoare portabile şi unităţi ORL.
”Oraşul nostru este într-o continuă dezvoltare. Era nevoie să investim în infrastructura medicală care să răspundă nevoilor locuitorilor din Chitila de servicii medicale de calitate. Am avut în vedere reducerea numărului de pacienţi redirecţionaţi către alte centre medicale, dar şi reducerea timpului de diagnosticare şi tratament. Cetăţenii oraşului, principalii beneficiari ai serviciilor medicale prestate în cadrul unităţii medicale nou înfiinţate, vor avea acces facil la diagnostic şi tratament mai rapid şi mai precis datorită aparatelor medicale moderne şi performante”, a afirmat Emilian Oprea, primarul oraşului Chitila.
El a adăugat că următorul pas în dezvoltarea infrastructurii de servicii medicale vizează reabilitarea şi modernizarea Dispensarului.
”Având acum acest nou centru medical, care va răspunde nevoilor cetăţenilor de servicii sanitare, ne putem ocupa şi de actualul dispensar care necesită lucrări ample de reabilitare. Este un proiect pe care îl realizăm cu fonduri de la bugetul local şi de la Consiliul Judeţean Ilfov”, a explicat primarul.
Potrivit medicului Cătălin Cîrstoiu, acesta este primul proiect de acest gen al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti în Ilfov.
”În acest Ambulatoriu vor oferi consultaţii medici din cadrul SUUB din specialităţi precum: neurologie, hematologie, chirurgie generală, medici de medicină internă, gastroenterologi, diabetologi şi vor fi mai mulţi medici din diverse specialităţi medicale. Îngrijirea pacienţilor rămâne o prioritate absolută. Ne străduim constant să oferim servicii medicale de cea mai înaltă calitate, iar consultaţiile din ambulatoriu sunt esenţiale în acest demers. Pacienţii vor putea veni şi la Spitalul Universitar, existând o bună colaborare între medicii noştri. Este foarte important pentru noi ca toţi pacienţii să beneficieze de îngrijiri medicale de specialitate în cele mai bune condiţii şi la cele mai înalte standarde de profesionalism”, a declarat prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul SUUB.
Ambulatoriul din Chitila va permite în timp furnizarea de servicii în mai multe specialităţi medicale, dintre care: ortopedie, obstetrică-ginecologie, gastroentrologie, medicină internă, neurologie, diabet şi boli de nutriţie, ecografie generală, endocrinologie, medicină de familie, oncologie, hematologie şi chirurgie generală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.