Institutul de boli infecţioase “Matei Balş” are începând de joi o nouă ambulanţă, dotată cu toate echipamentele necesare. donată de Fundaţia Superbet. Directorul medical al unităţii sanitare, Adrian Marinescu, a precizat că, în contextul valului cinci al pandemiei, ambulanţa donată susţine efortul de a face faţă numărului de internări şi intervenţii, care va creşte începând din a doua parte a lui ianuarie. La eveniment a fost prezent şi unul dintre “ambasadorii” Superbet, Virgil Stănescu, fost căpitan al naţionalei masculine de baschet timp de mai bine de un deceniu. De aseemenea, un alt “ambasador” al Superbet, spadasina Ana-Maria Popescu (Brânză) a transmis un mesaj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Institutul de boli infecţioase “Matei Balş” are începând de azi, 6 ianuarie, o nouă ambulanţă, mulţumită Fundaţiei Superbet. Ambulanţa este dotată cu toate echipamentele medicale, conform cerinţelor spitalului. Este un nou gest al Fundaţiei Superbet, care ridică sprijinul acordat sistemului medical public în lupta cu Covid-19, la peste un milion de euro”, anunţă fundaţia.

“Având în faţă ameninţarea unui nou val al pandemiei şi ştiind dificultăţile din sistemul medical public, am ales să ne implicăm încă o dată. Am avut discuţii cu conducerea Institutului ‘Matei Balş’, vârf de lance în lupta cu acest virus, fiind cel mai mare spital de boli infecţioase din România. Am aflat că la acest moment, cea mai mare nevoie a unităţii ar fi o ambulanţă”, a declarat preşedinta Fundaţiei Superbet, Augusta Dragic.

“În contextul valului cinci al pandemiei, pentru care ne pregătim, noua ambulanţă primită astăzi susţine efortul general de a face faţă numărului de internări şi intervenţii, care vor creşte de la o zi la alta, începând din a doua parte a lunii ianuarie, a apreciat Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balş”.

La evenimentul de predare a ambulanţei, au participat reprezentanţi ai Fundaţiei, cadre medicale şi unul dintre “ambasadorii” Superbet, Virgil Stănescu, fost căpitan al naţionalei masculine de baschet timp de mai bine de un deceniu şi singurul baschetbalist român care a jucat Euroliga, Eurocup şi EuroChallange Cup.

“Sportul îi aduce pe oameni împreună. La fel sunt şi acest gen de acţiuni prin care ne implicăm şi ajutăm, iar Fundaţia Superbet are deja un palmares din acest punct de vedere. Existenţa ei s-a suprapus în mare parte cu cei doi ani de pandemie care ne-a schimbat viaţa, iar tot sprijinul acordat în acest răstimp, inclusiv acţiunea de astăzi, are drept scop restabilirea unei normalităţi”, a declarat Vigil Stănescu,

Un alt “ambasador” al Superbet care a ţinut să participe la acţiune printr-un mesaj înregistrat a fost Ana-Maria Popescu (Brânză), retrasă recent din activitatea competiţională, după ce a fost desemnată pentru al cincilea sezon cea mai bună spadasină a lumii.

“Timpul poate fi decisiv, iar scrima, ca şi alte sporturi, te învaţă importanţa secundei. La fel, echipajul unei ambulanţe este într-o cursă contracronometru pentru a ajunge la timp şi salva o viaţă. Este o stare de bine când particip la astfel de acţiuni şi îmi doresc să mă implic cât mai mult în această luptă, mai ales că, aproape de începutul acestei pandemii, porneam eu însămi într-o cursă contracronometru de recuperare după o intervenţie chirurgicală complicată”, a declarat Ana-Maria Popescu (Brânză), una dintre cele mai bune sportive ale României din toate timpurile.

Costurile totale pentru achiziţia şi echiparea ambulanţei se ridică la aproape 125.000 de euro.

Gestul vine după ce în noiembrie 2020, Fundaţia Superbet împreună cu INACO au încheiat o altă campanie amplă de ajutorare a 67 de spitale româneşti, donând concentratoare şi măşti de oxigen în valoare de 200.000 euro. Prima acţiune consistentă a tandemului Fundaţia Superbet-INACO a fost făcută la începutul pandemiei, în mai 2020, când  35 de spitale din 23 de oraşe primeau echipamente de protecţie şi biocide, în valoare de aproape 1 milion de euro. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.